De Ziua Naţională a României, dupa 18 luni de la ultima defilare internaţională, va avea loc prima prezentare a Flori de IE, de la începutul pandemiei şi până acum, denumită generic „Shine”, în Cuba.
„Shine” reprezintă lumina care aduce speranţă şi strălucire în sufletele noastre, dorinţa de a merge mai departe, de a ne face cunoscute valorile, tradiţiile şi portul popular în toate colţurile lumii. Cred cu tărie că ia românească este în acest moment cel mai bun ambasador al valorilor româneşti, ea creează punţi şi uneşte inimi, aduce speranţă în suflete. În aceste vremuri dificile, sunt convinsă că defilarea din Cuba va aduce normalitatea şi va creiona speranţă într-o lume nouă: sustenabilă, durabilă şi rezilientă”, a declarat Cristina Chiriac, fondatoarea Flori de IE.
Prezentarea costumelor tradiţionale româneşti se încadrează în evenimentul organizat de Ambasada României în Republica Cuba cu ocazia Zilei de 1 Decembrie, moment unic de mândrie naţională şi de promovare a autenticităţii şi unicităţii românești pe meleaguri străine.
„ Sunt mândră că în această zi de sărbătoare, vom putea prezenta corpului diplomatic acreditat la Havana o colecţie de costume tradiţionale de excepţie, dar şi ii reinterpretate, care vorbesc despre istorie, identitate, creativitate, renaştere şi strălucire. Îi mulţumesc pe această cale doamnei Cristina Chiriac, fondatoarea Flori de IE, pentru că a răspuns imediat pozitiv şi a susţinut propunerea mea de organizare a unei prezentări a costumului popular românesc, având ca element central, IA”, a declarat Theodora Magdalena Mircea, ambasadoarea României în Republica Cuba.
Modelele vor fi cubaneze şi vor defila în costume tradiţionale vechi de peste 100 de ani din diferite regiuni ale României: Muntenia, Oltenia, Transilvania, Moldova, Banat.
Evenimentul se va încheia cu o prezentare a celei mai noi colecţii, Shine, exclusiv lucrată pentru această ocazie, colecţie care va pune în evidenţă iile lucrate manual de către Flori de IE şi va aduce speranţă şi lumină în sufletele celor prezenţi.
Povestea Flori de IE a luat naştere la finalul anului 2014 din dragoste şi dor de neam, susţinând totodată antreprenoriatul românesc, în special pe cel din mediul rural, colaborând cu peste 40 de femei din zona rurală. Obiectivul principal este aducerea în prim plan a iei româneşti, cusută în întregime manual, cu multă migală. Flori de IE are în portofoliu o colecţie impresionantă de peste 100 de costume populare româneşti, însumând astfel peste 1000 de piese tradiţionale, vechi.
Flori de IE a mai expus la Londra, Paris, Ankara, Viena, Bari, Tokyo, Shanghai, New York, Dubai, Las Vegas, Abu Dhabi şi Barcelona.