România va introduce, începând din 20 decembrie, formularul de localizare a pasagerului (PLF), implementat deja în multe state ale Uniunii Europene, a anunțat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
„Formularul de localizare a pasagerului sau, cum se spune, PLF – Passenger Locator Form, este deja implementat în foarte multe ţări, mai ales la intrare în aeroporturi şi unde persoanele care călătoresc trebuie să îl completeze înainte să călătorească, să îl aibă, să îl prezinte la graniţă sau la sosire la graniţă, dacă este, pentru a putea identifica persoana unde este, dacă există o problemă de contact, să poată imediat să fie localizată persoana respectivă şi contactată”, a spus Raed Arafat.
Potrivit acestuia, un astfel de formular a fost deja implementat de alte state europene.
„Cei care acum călătoresc în alte ţări europene deja ştiu că acest formular există şi au trebuit să îl completeze înainte să călătorească sau la sosire în ţara respectivă, aşa că România va introduce şi acest tip de formular începând cu 20 decembrie”, a menţionat secretarul de stat.
Potrivit unui comunicat transmis de Guvernul României, măsura utilizării formularului de localizare a pasagerului a fost analizată având în vedere numărul mare de români aşteptaţi să revină în ţară în perioada sărbătorilor de iarnă, pentru protejarea populaţiei şi facilitarea liberei circulaţii, în contextul apariţiei şi extinderii noii tulpini Omicron.
Autoritățile au anunțat o serie de măsuri pentru a limita răspândirea variantei Omicron în România, după ce au fost confirmate primele două cazuri.