Guvernul de la Chișinău a aprobat astăzi semnarea Contractului de finanțare dintre R. Moldova și Banca Europeană de Investiții (BEI) privind implementarea proiectului „Eficiența energetică în R. Moldova”.
Contractul de finanțare prevede acordarea unui împrumut R. Moldova de către BEI, în valoare de 30 milioane euro, în vederea realizării proiectului „Eficiența energetică în R. Moldova”, orientat spre reabilitarea energetică a instituțiilor publice de importanță națională și locală, precum spitale, grădinițe, școli ș.a.
Astfel, R. Moldova urmează să contracteze un împrumut în valoare de 30 milioane euro din partea BEI, un alt împrumut în valoare de 30 milioane euro din partea BERD, un grant în valoare de 15 milioane euro din partea Platformei de Investiții pentru Vecinătate a Comisiei Europene (NIP), precum și un grant în valoare de 500 mii euro din partea Fondului fiduciar de asistență tehnică pentru statele Parteneriatului Estic („EPTATF”), cu o durată de implementare a proiectului de 4 ani (2022 – 2025).
Conform prevederilor contractului de finanțare, împrumutul din partea BEI va fi acordat în zece tranșe, valoarea minimă a cărora va fi de 1 milion euro. Pentru rambursarea fiecărei tranșe se va aplica o perioadă de grație de 5 ani și un termen maxim de 20 de ani de la recepționarea fiecărei tranșe în parte.
Lista instituțiilor spitalicești, de importanță națională, care vor fi incluse în cadrul Proiectului:
• Institutul de Medicină Urgentă
• Institutul de Cardiologie
• Institutul de Oncologie
• Institutul Mamei și Copilului
• Spitalul Clinic Republican
• Institutul de Neurologie și Neurochirurgie
• Centrul Republican de Diagnosticare Medicală
• Spitalul Clinic Bălți
• Spitalul Clinic de Psihiatrie
• Centrul de Recuperare a Persoanelor Vârstnice și cu Dizabilități „SPERANȚA”
Negocierile între Republica Moldova și BEI pe marginea contractului de finanțare au avut loc pe 8 noiembrie curent, în format de videoconferință.