Cine nu a auzit de Baghirov? Blogger şi scriitor rus, acuzat că ar fi organizat protestele din aprilie 2009, evadat/eliberat pentru a demonstra ineficienţa autorităţilor de la Chişinău, dar mai ales a preşedintelui interimar Marian Lupu şi a procurorului general Valeriu Zubco, Baghirov şi-a declarat în multiple rânduri, din faţa calculatorului său din Moscova, ataşamentul faţă de Republica Moldova.
Baghirov ar putea fi preşedintele cu mandat întreg pe care îl aşteaptă o lume întreagă cu sufletul la gură. Nu Marian Lupu, nu Greceanîi, nu Igor Munteanu, nu Sturza, nu Filat. Baghirov este apolitic, apartinic, are o proiecţie asupra a cum ar trebui să funcţioneze instituţiile publice din Republica Moldova, este tipul eroului romantic care smulge dintr-un somn bolnăvicios pe frumoasa adormită (Pavel Păduraru nota într-un articol din Timpul câteva impresii de-ale lui Baghirov despre moldoveni: ,,Ei toată viaţa au fost frecaţi de cui nu îi era lene şi mintea lor este distrusă genetic. Pentru ei e complicat să priceapă că nu demult nu exista nicio Moldovă. A existat demult Principatul moldovenesc, care a stat trei sute de ani sub turci. Iubiţii lor români îi băteau şi-i înhămau la care până în 1940. Atunci a venit Stalin şi a învăţat aceste vite sălbatice să nu-şi mai şteargă fundul cu cărămizi, ci cu hârtie igienică. Le-a făcut o republică separată, le-a construit spitale şi şcoli, le-a dăruit Transnistria. Da, a împuşcat oameni, dar pentru asta şi era Stalin. În scimb, astăzi există Moldova. Ei sunt robi. Aici e nevoie de zeci de ani şi de muncă asiduă. De munca noastră”), aşadar are carismă, este apreciat ca fiind anticomunist, simpatizant al formaţiunilor de centru-dreapta de pe scena politică de la Chişinău, are mobilitate trasfrontalieră (se poate deplasa cu rapiditate din Republica Moldova în Ucraina şi Rusia), vizibilitate mediatică şi foarte mulţi prieteni/fani/ susţinători.
Ar putea fi şi cetăţean moldovean Baghirov, dacă ar insista mai tare Federaţia Rusă.
La 16 decembrie, la Chişinău vor să aleagă om de stat. Om de bine. Om trăi şi om vedea cum om scoate-o la capăt şi din încercarea asta. Până atunci, Baghirov in re incerta cernitur.
Sursă foto: Europalibera.org