Am observat cu puţină vreme în urmă că politicienii de la Chişinău se comportă de parcă proiectul aderării la Uniunea Europeană a fost scos din orice fel de calcule.
Este adevărat că Uniunea Europeană traversează în aceste zile o perioadă denumită de unii „de criză”. Se discută despre dispariţia monedei unice, despre refacerea tratatelor care stau la baza uniunii, există destul de multe scenarii apocaliptice propagate prin mass-media internaţională. Îmi permit să cred că moneda unică europeană nu va dispărea, că ţările membre ale Uniunii îşi vor rezolva problemele astfel încât politicile comune să meargă mai departe.
Una din principalele probleme ale politicienilor de la Chişinău este reprezentată de lipsa de încredere în proiectul european. Nu este o lipsă de încredere pe termen lung, nimeni de la Chişinău nu îşi permite pariuri atât de mari. Este o lipsă de încredere pe termen scurt, de genul „noi ce câştigăm ACUM?” Boala asta este răspândită în întreaga societate. La un moment dat nu am putut schimba în Chişinău euro în lei moldoveneşti. Omul de la casa de schimb mi-a spus sec: „Nu mai cumpărăm euro”. De ce? – „Eu ştiu? Grecia, Italia… Acum nu mai cumpărăm euro!” Erau acceptaţi dolarii şi leii moldoveneşti, euro nu. A doua zi casele de schimb valutar din Chişinău acceptau euro fără niciun fel de probleme.
Şi în cazul caselor de schimb şi în cazul politicienilor de la Chişinău avem de-a face cu un oportunism pe termen scurt. În cazul „valutiştilor” aşa ceva este de înţeles. Însă din partea politicienilor m-aş fi aşteptat la o viziune pe termen lung. Mai mult, m-aş fi aşteptat ca politicienii să „cârmească” societatea – nu să stea cu ochii pe evoluţiile din afară pentru a putea prinde trenul favorabil pe moment. M-aş fi aşteptat din partea politicienilor de la Chişinău să ştie că Uniunea Europeană îşi va reveni din criza actuală. Păstrarea unei orientări pro-europene într-o perioadă de criză valorează mult mai mult decât un profit rapid în baza unui tratat de liber schimb.
Este adevărat că o parte a societăţii este orientată către Moscova, acolo unde este admirată „stabilitatea”. Doar că nu trebuie să uităm despre ce fel de „stabilitate” vorbim. Rusia din acest moment nu se deosebeşte de emiratele arabe exportatoare de petrol decât prin deţinerea armei nucleare. Moscova se foloseşte deocamdată de exportul materiilor prime la preţuri exorbitante; profiturile imense sunt direcţionate către „stabilizarea” societăţii. Materiile prime şi arma nucleară creează un avantaj care permite Rusiei să aibă în continuare o atitudine imperialistă. Câtă vreme poate dura acest sistem? La o primă vedere, până la epuizarea resurselor. În realitate, sistemul durează doar câtă vreme consumatorii pot să plătească. În momentul în care preţul este mult prea mare, se vor găsi mijloace alternative (automobilul electric nu este chiar atât de îndepărtat!).
Politicienii de la Chişinău au de făcut o alegere strategică extrem de importantă în care oportunismul de moment îi califică doar ca „valutişti” de la periferia Europei. Asemănarea „Uniunea Sovietică” – „Uniunea Europeană” este falsă. Fie şi pentru unicul motiv că nu există un GULAG european. Dezbaterea de la Chişinău se poartă în acest moment în jurul alegerii preşedintelui Republicii Moldova. De fapt, discuţia este pe două niveluri. În primul rând, fiecare participant la acest dialog al surzilor încearcă să îşi asigure un loc cu cât mai multe garanţii. În al doilea rând, se pune ca de obicei problema orientării spre Est sau spre Vest. Poate că ar fi timpul ca ambiţiile personale să fie lăsate deoparte.
Sursa: Timpul.md
