Autoritățile de la Chișinău au venit cu o reacție după ce Tiraspolul a anunțat că va sista, începând de miercuri, 29 decembrie 2021, activitatea punctelor de eliberarea a plăcuțelor neutre pentru vehiculele din regiunea transnistreană.
Astfel, Biroul politici de reintegrare din cadrul Guvernului Republicii Moldova a făcut mai multe precizări în legătură cu situația respectivă. „La 22 decembrie, organele vamale ale Republicii Moldova au reținut în cadrul controlului în postul vamal Căușeni un lot de plăcuțe de înmatriculare neutre și adițional, un alt lot de plăcuțe de înmatriculare cu simbolică transnistreană nerecunoscută, care au fost importate pe teritoriul țării de către o companie din regiunea transnistreană și care sunt transportate cu aceeași unitate de transport.
Autoritățile competente ale Republicii Moldova interacționează direct cu reprezentanții companiei vizate. Acesteia i-a fost comunicat că nu există impedimente pentru a autoriza introducerea plăcuțelor cu numere de înmatriculare de model neutru pe teritoriul țării, în corespundere cu cerințele cadrului normativ existent”, a explicat sursa citată.
Totodată, Biroul politici de reintegrare a specificat că problema a fost generată de decizia Tiraspolului de a condiționa preluarea plăcuțelor cu numere de înmatriculare neutre doar împreună cu plăcuțele care conțin simbolica neautorizată. „Subliniem că importul acestei categorii de plăci auto nu se încadrează în prevederile legislației naționale și în angajamentele internaționale la care Republica Moldova este parte.
Chișinăul își reconfirmă angajamentul privind asigurarea implementării Deciziei protocolare din 24 aprilie 2018 și a actelor normative prin care este pus în aplicare acest document agreat în negocieri (Legea nr. 170/2018 și Hotărârea Guvernului nr. 847/2018), cu respectarea cerințelor reflectate în Convenția de la Viena asupra circulației rutiere din 8 noiembrie 1968 și cu acordarea asistenței necesare cetățenilor în procesul de documentare cu plăci de model atât neutru, cât și național, în cadrul subdiviziunilor teritoriale de pe ambele maluri ale Nistrului”, au mai punctat autoritățile de la Chișinău.
În acest context, Chișinăul a chemat Tiraspolul să revină în albia dialogului constructiv, să evite măsurile cu caracter unilateral ce vor afecta drepturile locuitorilor din regiune și să renunțe la ideea suspendării activității punctelor de înmatriculare din regiunea transnistreană.