Tinerii de pe ambele maluri ale Prutului sunt așteptați sâmbătă, 8 ianuarie, în intervalul 13,00 – 15,00, la Biserica Olari din București, la o nouă etapă de preselecție organizată de corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române.
Fiecare candidat trebuie să știe să interpreteze cel puțin două piese (religioase, laice, colinde, patriotice sau muzică ușoară).
În procesul de selecție vor fi acceptați doar cei care fac parte din categoriile de vârstă admise, și anume: fete cu vârsta între 10 și 18 ani și băieți cu vârsta între 9 și 12 ani. Nu există limită de locuri, toți cei buni vor fi acceptați.
Criteriile de departajare sunt următoarele:
- Auz muzical și ritmic
- Memoria muzicală
- Voce
- Deprinderi elementare de solfegiu
Înscrierile la procesul de selecție se organizează pe loc, iar prezentarea în fața comisiei se va face în ordinea înregistrării.
Fondatorul corului este Arhid. Jean Lupu, distins de Părintele Patriarh Daniel în 2020 cu Ordinul „Crucea Patriarhală” pentru clerici.
Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române a fost înființat la data de 18 decembrie 1990.
- A fost primul cor de copii care a susţinut un concert de colinde la Ateneul Român (16.12.1990);
- A obţinut 20 de premii naţionale şi internaţionale;
- A fost nominalizat de două ori (2001, 2002) la „Premiile Industriei Muzicale Româneşti”;
- În iulie 2016 a câștigat două Medalii de Aur la categoriile „Coruri de copii si tineret” si respectiv „Coruri de muzica sacra” la Festivalul Concurs „Claudio Monteverdi” de la Veneția, Italia.
- În decembrie 2017 a câștigat Marele Premiu și Trofeul la Gala Premiilor „Excelsior”;
- A reprezentat România la Eurovision Choir 2019;
- A imprimat în Kardex, la Radiodifuziunea Română, peste 100 de lucrări corale.
Corul de Copii și Tineret „Symbol” este coordonat în prezent de Conf. Univ. Dr. Luminita Guțanu Stoian.
Pentru mai multe detalii despre activitatea Corului de copii și tineret Symbol, puteți accesa site-ul și pagina oficială de Facebook.