Moldovagaz trebuie să achite gigantului rus Gazprom un avans de 63 de milioane de euro pentru gazul achiziționat în luna ianuarie, însă la etapa actuală compania nu poate plăti întreaga sumă. Declarații în acest sens au fost făcute de vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău.
Astfel, oficialul a remarcat că Moldovagaz urmează să găsească soluții care să permită achitarea curentă a gazelor în perioada următoare, în mod special, a avansului pentru luna ianuarie.
„Conform contractului, se achită pentru luna precedentă și avansul pentru luna curentă. Din informația pe care o dețin, până la sfârșitul acestei săptămâni, Moldovagaz va achita integral consumul de gaz pentru luna decembrie. (…) Suplimentar, până la sfârșitul săptămânii se va începe achitarea și a unei părți a avansului pentru luna ianuarie”, a explicat ministrul Andrei Spînu în cadrul unei conferințe de presă.
Oficialul a mai remarcat că respectiva companie poartă discuții pentru contractarea unui credit pentru achitarea integrală a avansului. „Suma avansului este de 63 de milioane de euro. Moldovagaz are posibilitatea de a achita 30-35 de milioane de euro, iar restul circa 25 de milioane nu sunt deocamdată acoperite. (…) Sunt discuții cu mai multe bănci pentru obținerea unui credit, dar sunt și alte mecanisme prin care Moldovagaz ar putea fi ajutată – de exemplu amânarea anumitor plăți sau impozite. Totuși, nu aș vrea să mă dau în speculații până nu avem o claritate în acest sens”, a concretizat vicepremierul Republicii Moldova.
El a mai subliniat că Guvernul Republicii Moldova nu analizează la această etapă posibilitatea de a plăti bani din buget pentru a acoperi deficitul de la Moldovagaz.
Andrei Spînu a spus că a avut o discuție cu Alexei Miller, șeful Gazprom, în cadrul căreia a solicitat agrearea unui mecanism de amânare a plății avansului la gaz pentru ianuarie.
„Ieri, am avut o discuție cu domnul Alexei Miller, în cadrul căreia am încercat să înțelegem care este disponibilitatea cu privire la o eventuală amânare cu 10-20 de zile a plății avansului, astfel încât Moldovagaz să-l poată achita. Discuțiile în acest sens continuă și nu există încă o decizie finală. (…) Să nu uităm că Moldovagaz este o companie mixtă, moldo-rusă, în care inclusiv Gazprom are acțiuni. Astfel, noi considerăm justificat ca și Gazprom să intervină și împreună cu acționarii companiei să găsească soluții pentru depășirea acestei situații”, a adăugat ministrul Infrastructurii de la Chișinău.
De asemenea, vicepremierul Andrei Spînu a confirmat că Moldovagaz analizează opțiunea de creștere suplimentară a tarifului la gazele naturale, iar Guvernul de la Chișinău examinează noi modalități de susținere a populației în funcție de evoluția prețului la nivel european.
Amintim că, luni, compania Moldovagaz a anunțat că în luna ianuarie plătește 646 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze furnizate de Gazprom, conform formulei de calcul, inclusă în contractul în vigoare.
Astfel, deficitul acumulat de companie a fost cauzat de faptul că în luna ianuarie prețul de achiziție a gazelor naturale s-a majorat cu aproximativ 200 de dolari pentru mia de metri cubi, față de cel calculat la finele lunii octombrie, atunci când Republica Moldova a semnat un nou contract cu Gazprom pentru o perioadă de 5 ani.