Oameni de cultură, demnitari, simpli cetățeni ai Republicii Moldova, dar și oaspeți din România au depus, astăzi, flori la bustul lui Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor din Chișinău, marcând astfel cei 172 de ani de la nașterea marelui poet, dar și Ziua Națională a Culturii.
Prezent la eveniment, Sergiu Prodan, ministrul Culturii al Republicii Moldova, a ținut să precizeze că această zi importantă este marcată atât la Chișinău, cât și la București.
„Este extrem de important faptul că, astăzi, Ziua Națională a Culturii este una și aceeași cu ziua marelui Eminescu. Sărbătorim aici, la Chișinău, sărbătorim și la București. Este aceeași zi. Avem un singur Eminescu și facem parte din una singură cultura românească”, a punctat ministrul Culturii de la Chișinău.
Sergiu Prodan și-a exprimat profundul respect față de toți oamenii care și-au dedicat viața culturii și a remarcat că „sarcina noastră a tuturor, dar în primul rând al Ministerului Culturii, este să readucem statutul omului de cultură la loc de cinste și vom lucra în acest sens”.
La rândul său, Daniel Ioniță, ambasadorul României în Republica Moldova, a transmis un mesaj de felicitare, subliniind că astăzi este Ziua Culturii Române.
„Am venit, ca și dumneavoastră, cu un buchet de flori la bustul marelui nostru poet național, Mihai Eminescu. Prin acest gest dorim să-i felicităm pe toți creatorii de frumos, pe toți oamenii de cultură care prin actul lor de creație au reușit să înscrie cultura română în vastul și bogatul patrimoniu universal. Este o zi pe care personal o sărbătoresc a cincea oară aici la Chișinău și vreau să vă fac o mărturisire după această perioadă: este o zi care, în special la Chișinău, se simte frumos, se simte deosebit, pentru că sărbătorim la fel această zi importantă a culturii noastre naționale. Nu cred că există niciun alt loc unde să simți atâtea emoții pozitive, să vezi atâția oameni frumoși uniți de o singură idee – respectul față de cultura română”, a mai declarat ambasadorul Daniel Ioniță.
Printre cei veniți să depună flori la bustul lui Mihai Eminescu s-a aflat și scriitorul Vladimir Beșleagă, în discursul său maestrul a menționat că Eminescu trebuie sărbătorit prin a-i cunoaște și recita opera.
„Dragii mei, pentru cine Eminescu este depășit, n-au decât să fie depășiți ei, iar pentru noi Eminescu este farul și este lumina și lucrul cel mai sfânt. De aceea eu vă îndemn așa, că noi ne adunăm aici în fiecare iarnă, în fiecare ianuarie când venim aici să venim cu Eminescu și cu poezia lui. Eminescu este începutul și sfârșitul vieții noastre. De la „Somnoroase păsărele” până la „Mai am un singur dor” încape toată viața noastră”, a mai spus maestru Vladimir Beșleagă.
De asemenea, la eveniment, au participat mai mulți reprezentanți ai Primăriei municipiului Chișinău, inclusiv primarul Ion Ceban, dar și delegații ale autorităților publice locale din municipiile Alba Iulia și Piatra Neamț, România.
Astfel, Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia, a declarat că și-a îndeplinit un vis, acela de a fi la Chișinău de Ziua Culturii Naționale. „Vă aduc salutul albaiulienilor și a comunității din orașul meu, care tot astăzi, în paralel cu această ceremonie, în centrul orașului Alba Iulia, la bustul lui Mihai Eminescu fac același lucru. (…) Pentru noi, Chișinăul este mai mult decât un oraș frate. Să știți că și acolo membrii Uniunii Scriitorilor, ONG-urile patriotice, oamenii de cultură, de fiecare dată, vă evocă și cu fiecare eveniment pe care-l trăim, cultural sau patriotic, ne gândim la dvs.”, a mai spus primarul de Alba Iulia, oraș înfrățit cu Chișinăul de peste 10 ani.
Menționăm că Ziua Culturii Naționale este sărbătorită la 15 ianuarie, data de naștere a poetului național Mihai Eminescu, atât în România, cât și în Republica Moldova. În acest an, aceasta a fost marcată la Chișinău printr-o serie de manifestări precum lansări de carte, concerte, conferințe și alocuțiuni științifice.