Guvernul Republicii Moldova analizează scenariul introducerii stării de urgență în domeniul energetic. Declarații în acest sens au fost făcute de vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău, în contextul în care Moldovagaz, care urmează să achite, până pe 20 ianuarie, gigantului rus Gazprom banii pentru gazul livrat în decembrie și avansul pentru ianuarie, nu va găsi resurse financiare în acest sens.
Potrivit oficialului, la moment se poartă discuții cu președintele Gazprom, Alexei Miller, în vederea obținerii unei amânări de cel mult o lună la plata pentru luna ianuarie.
„Din cele 63 de milioane care trebuie să fie achitate până la data de 20 ianuarie, s-a reușit acumularea sumei de aproximativ 30 de milioane. 30 – 32 de milioane este diferența pe care Moldovagaz nu va reuși, probabil, s-o acumuleze. (…) Am discutat cu Alexei Miller că situații din astea au mai fost și este logic ca Gazprom în calitate de acționar majoritar, care controlează 65% din acțiunile Moldovagaz, să ofere o vacanță de plată, să ne ofere un termen prelungit până pe 20 sau până la finalul lunii februarie ca Moldovagaz să poată să-și onoreze toate plățile. Ori, noi nu vorbim de o incapacitate cronică de plată a acestei facturi, vorbim de o situație foarte concretă, de un deficit de casă care s-a creat din cauza creșterii necontrolate a prețului la gaz pe piețele europene, în decembrie am avut și zile când prețul era 2800 de dolari pentru mia de metri cubi. Moldovagaz va continua să achite avansul, pe măsură ce va colecta resursele. Și în zilele următoare vom discuta. Așteptăm un răspuns din partea Gazprom”, a explicat vicepremierul. în cadrul unei emisiunii de la ProTV Chișinău.
Totodată, Andrei Spînu a remarcat că în cazul în care Gazprom nu va oferi această amânare a plăților, Guvernul de la Chișinău analizează un alt plan. „Dacă Gazprom nu acceptă amânarea, iar Moldovagaz nu identifică altă soluție, analizăm un alt plan, inclusiv introducerea stării de urgență, care să permită mai multe acțiuni. Respectiv, să oferim compensații în avans. Asta e una dintre acțiuni”, a adăugat ministrul infrastructurii de la Chișinău.
Amintim că la începutul acestei luni, compania Moldovagaz a anunțat că în ianuarie plătește 646 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze furnizate de Gazprom, conform formulei de calcul, inclusă în contractul în vigoare.
Astfel, deficitul acumulat de companie a fost cauzat de faptul că în luna ianuarie prețul de achiziție a gazelor naturale s-a majorat cu aproximativ 200 de dolari pentru mia de metri cubi, față de cel calculat la finele lunii octombrie, atunci când Republica Moldova a semnat un nou contract cu Gazprom pentru o perioadă de 5 ani.
Potrivit contractului respectiv, Republica Moldova trebuie să achite până la data de 20 a fiecărei luni, costul gazelor naturale consumate în luna precedentă și 50% din costul gazelor consumate în luna curentă. În cazul neachitării plăților, în termen de 48 de ore, Gazprom poate dispune sistarea livrării gazului.