Pe 28 iunie 1940, urmare a Pactului Molotov – Ribbentrop, încheiat la 23 august 1939 între Hitler şi Stalin, Basarabia este ocupată de Uniunea Sovietică. Moscova interzice activitatea Mitropoliei Basarabiei, subordonată canonic Patriarhiei Române, şi trece biserica sub jurisdicţia Patriarhiei Ruse, contrar tuturor canoanelor.
În primele ore ale ocupaţiei sovietice din 28 iunie 1940, mii de români basarabeni au decis să se refugieze în România de teama ocupantului sovietic. Preoţii nu au făcut excepţie.
„Chiar cunosc câteva cazuri din memoriile părintelui Paul Mihail, când se refugia în România. Zicea că foarte mulţi preoţi erau opriţi la frontieră, chiar dacă mai era posibil în jur de 7 – 8 ore să poţi trece, era trecere liberă, totuşi, ostaşii sovietici îi opreau la frontieră, îi deposedau de tot ce aveau preoţii, îi lăsau cu nimic şi îi aruncau peste pod, să plece singuri, fără nimic. Din alt punct de vedere, el a fost martorul când un preot, Burjakovski, din Basarabia, într-o polemică cu ostaşii sovietici, pur şi simplu, l-au împuşcat pe loc”, povestește preotul din biserica Sfinţii Apostoli „Petru şi Pavel” din Chişinău, Viorel Cojocaru.
În perioada primei ocupaţii sovietice, din 1940 până în 1941, sute de preoţi au fost omorâţi, alţii au fost deportaţi.
„Episcopul Melchisedec, care revine în funcţia de mitropolit în ultimii ani ai Mitropoliei Basarabiei, a făcut un martiriu, o listă de preoţi care au fost împuşcaţi în această perioadă scurtă. Şi el zice că au fost împuşcaţi peste 250 de preoţi”, mai spune preotul Viorel.
Până în iulie 1941, un preot din localitatea Volintiri, Ştefan Vodă, vânat de sovietici, s-a ascuns în pădurea din preajma satului. Însă, după ce armata română a trecut Prutul şi a început eliberarea Basarabiei, un localnic l-a anunţat că armata sovietică s-ar fi retras deja peste Nistru.
„Cineva îi spune: „Au plecat ruşii. Poţi veni în sat”. Şi numai ajunge acasă, în sat, la casa parohială, îi bate la uşă şi îl iau ostaşii sovietici. Îl iau pe el, preoteasa şi copila de 12 ani. Îi duc în marginea satului şi îi împuşcă pe toţi trei”, mai povestește preotul.
Armata română era la doar câţiva kilometri de localitatea unde s-a produs tragedia.
Continuarea articolului TVR Moldova despre drama bisericii româneşti în perioada ocupaţiei sovietice AICI.