Azi, 14 decembrie, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a fost audiat în Comisia parlamentară pe economie, buget şi finanţe pe subiectul negocierilor MoldovaGaz şi Gazprom. Acesta a declarat că Rep. Moldova va achita acelaşi preţ de 400 USD pe mia metri cubi de gaz rusesc. „În cel mai bun caz, vom achita un preţ mai mic, dar nu vă pot oferi mai multe detalii”, a declarat ministrul citat de UNIMEDIA.
Lazăr a menţionat în cadrul intervenţiei sale că Rep. Moldova nu are de gând să cedeze cota sa de 35,33% din întreprinderea MoldovaGaz, ne informează Adevărul.
„Nu mai avem ce ceda! Gazprom are încă din anii 1998-1999 controlul asupra reţelelor de gaze din Republica Moldova”, a declarat vicepremierul Valeriu Lazăr, Ministrul Economiei, în cadrul unor audieri în Parlament.
Oficialul a negat faptul autorităţile ar avea de gând să cedeze şi pachetul de 35,33% pe care îl deţine statul la întreprinderea MoldovaGaz.
La ora actuală Gazprom are o cotă de 50% din capitalul MoldovaGaz şi mai administrează şi cota de 13,4% a autorităţilor separatiste de la Tiraspol.
Amintim că noul contract dintre Gazprom şi MoldovaGaz va fi semnat până la revelion. Aceasta a promis ministrul economiei, Valeriu Lazăr, în cadrul unei unei conferinţe de presă, tranmsite AICITV.
La şedinţa recentă a Consiliului Economic al Comunităţii Statelor Independente, ministrul economiei Valeriu Lazăr a avut mai multe întâlniri cu oficiali ruşi la care au fost puse în discuţie subiecte precum asigurarea Republicii Moldova cu gaze naturale, colaborarea în domeniul energetic. La fel, a fost abordat şi subiectul negocierii noului contract între MoldovaGaz şi Gazprom. Potrivit ministrului, semnarea noului contract este în interesul ambelor părţi.
În cel mai rău caz contractul actual va fi prelungit până părţile vor ajunge la un consens. În caz contrar, tot gazul care va tranzita prin Republica Modlova va fi considerat de contrabandă. Valeriu Lazăr a susţinut că există posibilitatea unei diminuări uşoare a preţului. Unul din argumente este faptul că, din cauza preţului mare, oamenii au început să se deconecteze de la reţelele de gaze.
Totodată, potrivit lui Lazăr, a fost pusă în discuţie strategia energetică, în care un subiect important a fost integrarea Rep. Moldova în piaţa energetică europeană. Pătrunderea pe piaţa europeană este atât în favoarea Rep. Moldova, cât şi companiilor energetice din Federația Rusă, deoarece aproximativ 18 % din gazele naturale ale Rusiei tranzitează Rep. Moldova, a mai subliniat ministrul economiei.
Menţionăm că pe data de 31 decembrie 2011 expiră contractul privind livrarea gazelor semnat între Rep. Moldova şi Gazprom, pentru perioada 2007-2011.
Foto: România liberă