Maia Sandu, președintele Republicii Moldova și Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău, au venit cu mesaje la 30 de ani de la războiul moldo-rus de pe Nistru.
„I-am comemorat astăzi pe cei care și-au pierdut viața în războiul de pe Nistru. Un conflict armat care a început acum 30 de ani, care țintea suprimarea independenței și a integrității teritoriale a Republicii Moldova, și în care am pierdut sute de vieți, iar alte sute de oameni au fost răniți. În Ziua Memoriei și Recunoștinței, pe care o marcăm astăzi, ne amintim de sacrificiul acestor oameni și plecăm capul în fața lor și a familiilor lor”, a declarat șefa statului.
Potrivit Maiei Sandu, acum este important ca și noile generații să păstreze vie memoria acelor vremuri, iar statul să nu uite de veteranii războiului de pe Nistru.
„Și pentru că astăzi, peste treizeci de ani de la războiul de la Nistru, tunurile răsună din nou în apropierea noastră, am chemat la încetarea focului. Am chemat la pace. Doar în pace vom putea construi aici, pe pământul nostru, o țară pașnică și prosperă, o țară europeană. Asta e alegerea cetățenilor Republicii Moldova. Mă adresez azi și oamenilor din stânga Nistrului. Republica Moldova e țara noastră, a tuturor. Vrem și putem construi împreună o societate în care oameni cu opinii diferite pot conviețui pașnic, fără conflicte, unde să trăim liber și cu respect unii față pe alții”, a mai adăugat șefa statului.
La rândul său și Igor Grosu, președintele Parlamentului de la Chișinău, a amintit că acum trei decenii cetățenii R. Moldova au fost treziți de sunetul exploziilor și al războiului și pentru a-și apăra libertatea, casele și vatra au luat armele în mâini. El a remarcat că războiul de pe Nistru a lăsat sechele în sute de familii din R. Moldova: au murit fii, tați, bunei, iar sute de oamenii au fost schilodiți și răniți.
„Peste 30 de ani, războiul este din nou la pragul caselor noastre. Toate gândurile noastre sunt îndreptate spre vecinii noștri din Ucraina, unde din nou mor oameni, plâng copii şi ard case. Ca să scape de ororile războiului, zeci de mii de ucraineni, în majoritate femei, bătrâni şi copii şi-au găsit adăpostul în Republica Moldova. Datoria noastră sacră de vecini ne obligă să-i găzduim cu cinste, să le creăm condiții cât mai bune de ședere, până-și vor putea vedea din nou vatra”, a îndemnat oficialul.
Totodată, Igor Grosu a adăugat că trebuie să apreciem curajul veteranilor și să cinstim memoria eroilor căzuți la Nistru în lupta pentru apărarea independenței Republicii Moldova.
„Să ținem minte sacrificiul lor suprem adus patriei și să facem tot ce ne stă în puteri pentru a nu mai admite vărsare de sânge pe pământul nostru. Istoria neamului nostru ne arată că am reușit, atunci când am rămas uniți în fața greutăților. Am încredere în viitorul țării noastre, pentru că am încredere în oamenii Republicii Moldova. Noi suntem pentru Pace. Moldova este pentru Pace!”, a conchis președintele Parlamentului de la Chișinău.
Menționăm că de Ziua Memoriei, cetățeni și oficiali ai R. Moldova au depus flori la monumentul „Maica îndurerată” din Chișinău și au adus omagii în memoria celor căzuți pe câmpul de luptă în timpul războiului moldo-rus de la Nistru.