Împreună cu Claudia Florentina Dobre am început două proiecte de memorie orală: unul despre amintirile foștilor deportați în anii `50 și cel de-al doilea despre femeile deținute politic în perioada stalinistă. Duminica trecută (13 noiembrie 2011) am realizat două interviuri extrem de interesante. Mai jos regăsiți un scurt colaj al celor două interviuri. Chiar dacă timpul ne presează, iar banii pentru astfel de proiecte nu există – sunt convins de faptul că până în vara lui 2012 vom putea avea primele proiecții ale celor două filme în spațiul academic românesc și, de ce nu, internațional.
În seara de 18/19 iunie 1951, 44 000 de persoane au fost deportate din Banat şi Mehedinţi în Bărăgan. Transportate cu trenuri de marfă, acestea au fost abandonate în 18 puncte ale stepei româneşti. Lăsaţi sub cerul liber, în plin câmp, deportaţii au făcut figură de adevăraţi “descoperitori” într-ale civilizaţiei atât pentru propriile familii, cât şi pentru băştinaşi. Eliberaţi de povara “domiciliului obligatoriu” în 1956, mulţi dintre foştii deportaţi vor rămâne în Bărăgan pentru a-şi duce misiunea mai departe.
Dintre cei 44 000 de bătrâni, tineri, copii şi adulţi părăsiţi de autorităţile comuniste în stepele Bărăganului, peste 1600 şi-au găsit sfârşitul în locurile de deportare. Amintirea lor mai dăinuie doar în povestirile supravieţuitorilor, casele lor fiind făcute demult una cu pământul. Chiar şi cimitirele au fost transformate în teren arabil, din oasele deportaţilor crescând acum mici pâlcuri de păduri de stepă.
Postez mai jos proiectul trimis către mai mulți finanțatori. Din păcate nu am primit nici un răspuns până în acest moment. În cazul în care doriți să contribuiți la realizarea acestor proiecte (financiar sau cu informații, date de contact – persoane care fac parte din eșantionul propus, să participați la filmări sau montaj etc.) vă rugăm să ne contactați. Noi am început munca și suntem convinși că vom realiza tot ce ne-am propus.
Continuare: Blog Filmând Memorii, unde puteți găsi imagini video din timpul interviurilor realizate de către Claudia Florentina Dobre și Valeriu Antonovici