Oamenii din întreaga lume continuă să fie solidari cu cei care fug de ploaia de gloanțe și de bombardamente din Ucraina. Peste 7 tone de ajutoare umanitare au fost aduse de către voluntarii Centrului de Cercetare în Educație din România la vama Otaci. Au parcurs sute de kilometri pentru a oferi o mână de ajutor refugiaților care urmează să ajungă la București, acolo unde vor decide încotro merg mai departe, transmite TVR Moldova.
Ovidiu Ciutescu este şeful local al Centrului „Lupii ageri Popeşti – Leordeni” din România. Voluntarul spune că a venit împreună cu alţi colegi pentru a treia oară la vama Otaci. Au adunat alimente, plăpumi şi alte produse de primă necesitate. La întoarcere urmează să transporte gratuit spre Bucureşti 56 de refugiaţi.
„Printr-un efort colectiv făcut de copiii, părinţii pe care îi avem noi în centrul nostru am reuşit să aducem azi peste o tonă şi jumătate de alimente de strictă necesitate, pături, fulare, căciuli şi medicamente şi produse de igienă. Am venit şi cu un autocar, după cum puteţi vedea, de 56 de locuri. Sperăm că vom ajunge la un număr de 120-130 pe care noi, cercetașii din România, am reuşit să-i salvăm din ghearele războiului”, a menționat Ovidiu Ciutescu.
Refugiații ucraineni care tranzitează Republica Moldova prin vama Otaci vin preponderent din Kiev, Harcov, Viniţa şi Hmelniţk. După două săptămâni de război, oamenii spun că deşi au ajuns în locuri sigure, îi macină incertitudinea în privinţa zilei de mâine. I-au lăsat în urmă pe cei dragi şi acum sunt nevoiţi să o ia de la zero.
„- Ce aţi lăsat acasă? – Totul. O casă cu 3 etaje, apartamentul. Nici nu mai ştiu dacă sunt sau nu bombardate. Şoc! Sălbaticii au bombardat oraşul nostru Harkov, un oraş atât de frumos, ca o bomboană, centrul oraşului. Au bombardat spitale.”
„Mama mea a rămăs în Kiev. Ea nu a vrut să o lase pe bunica de una singură. Am luat lucruri pentru prima perioadă. – Unde mergeţi? – În Turcia. Mama prietenului e în Turcia. Încolo mergem.”
„Noi credem că totul se va termina. – E îngozitor? – Foarte îngrozitor. E greu de redat. Nimeni nu este pregătit pentru aşa ceva. Un om normal nu ar putea să fie calm în aşa situaţie.”
„Este îngrozitor. A fost foarte greu să plecăm de acolo. Ieri, unii oameni care au încercat să iasă au fost împuşcaţi, alţii sunt sfâşiaţi de bombe. E foarte greu să ieşi.”
Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă, a reiterat că autoritățile de la Bucureşti vor oferi sprijin constant şi resurse pentru a gestiona criza refugiaţilor ucraineni ajunşi în Republica Moldova.
„După 3 zile de la declanşarea războiului, autorităţile locale din România s-au mobilizat, au venit cu 17 tone, un prim transport de asistență umanitară pentru că vor mai urma. Guvernul României a decis duminică să aloce Republicii Moldova o cantitate impresionantă de benzină, motorină care vor fi folosite pentru alimentarea autoturismelor”, a menționat Daniel Ioniță.
De la începutul războiului din Ucraina, peste 300 de mii de refugiaţi au trecut frontiera cu Republica Moldova, iar a treia parte dintre aceştia au hotărât să rămână aici.