Proiectele implementate de Guvernul Suediei pentru modernizarea sistemului educaţional şi de cercetare din Republica Moldova au fost discutate de ministrul Educaţiei şi Cercetării, Anatolie Topală, şi ambasadoarea Suediei în Republica Moldova, Katarina Fried.
Ministrul Anatolie Topală a apreciat, în cadrul întrevederii, implementarea cu sprijinul Suediei, a proiectelor ce vizează digitalizarea sistemului educaţional, capacitarea cadrelor didactice în acest sens, dar şi proiecte ce ţin de promovarea siguranţei online. Este vorba despre asistenţa tehnică şi financiară acordată, alături de alţi parteneri, pentru crearea Centrului Naţional de Inovaţii Digitale „Clasa viitorului”, Centrului de Excelenţă în domeniul TIC „Tekwill” din Chişinău şi Centrului de excelenţă în IT „StartUp City” din Cahul.
În acelaşi timp, a fost discutată posibilitatea de a susţine dotarea Centrului de Inovare şi Transfer Tehnologic, care va activa pe lângă Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi.
În cadrul întâlnirii au fost punctate activităţile pe care le planifică Ministerul Educaţiei şi Cercetării în timpul apropiat şi necesităţile de sprijin din partea partenerilor externi. Acestea vizează digitalizarea sistemului educaţional, conectarea la internet a instituţiilor de învăţământ din R. Moldova, asigurarea protejării copiilor în mediul online, instruirea cadrelor didactice pentru aplicarea TIC în procesul educaţional, dezvoltarea infrastructurii şcolare.
Cei doi oficiali au convenit, la final, că vor continua valorificarea proiectelor iniţiate şi vor lansa altele noi. De asemenea, au fost discutate posibilităţile de susţinere a copiilor din familiile refugiaţilor din Ucraina.