Nu este necesar ca o persoana să recunoască explicit prevederile unei legi, ca aceasta să producă efecte. Astfel a comentat Alexandru Tănase, fost președintele al Curții Constituționale, refuzul socialiștilor de a recunoaște legea care interzice simbolistica de război a Rusiei în Republica Moldova.
„Opinia publică vuiește: socialiștii nu recunosc legea ce interzice panglica „Sfântul Gheorghe”! Ei și ce dacă nu recunosc? Este necesar ca o persoană să recunoască explicit prevederile unei legi, ca aceasta să producă efecte? Desigur că nu. Astfel, fiecare cu alegerea sa: Pe de o parte, contravenientul alege să încalce legea, fiind conștient ca o încalcă, acceptând astfel consecințele acestei încălcări. Pe cealaltă parte, instituțiile statului trebuie să documenteze fiecare caz și să le trimită contravenționale prin poștă amenzile. Cei care le vor achita – au scăpat, cei care nu le vor achita, vor intra în sistemul de executare silită, cu toate consecințele și costurile respective”, a precizat Alexandru Tănase pe pagina sa de Facebook.
Amintim că Parlamentul de la Chișinău a votat joi, 14 mai 2022, în lectură finală un amendament la Codul Contravențional prin care pe teritoriul Republicii Moldova se interzic simbolurile agresiunii ruse în Ucraina – însemnele „V” și „Z”, precum și panglica „Sfântul Gheorghe”.
Astfel, pentru confecționarea, vânzarea și deținerea simbolurilor respective, persoanele fizice riscă o amendă de la 4 500 până la 9 000 de lei moldovenești sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 până la 60 de ore, iar persoanele juridice și cu funcții publice, care vor încălca prevederile respective, riscă o amendă de la 9 000 până la 18.000 de lei moldovenești.
Ulterior, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova a emis un comunicat de presă prin intermediul căruia a transmis că „nu recunoaște această lege ca fiind legitimă” și că va contesta „adoptarea acestei legi în toate instanțele de judecată moldovenești și internaționale, vom împiedica implementarea ei prin toate mijloacele legale”.