Coaliţia de organizaţii şi grupuri de iniţiativă de pe ambele maluri ale Prutului care militează pentru unirea Rep. Moldova cu România, Platforma Civică Acţiunea 2012 condamnă uciderea tânărului Vadim Pisari, locuitor al satului Pârâta din raionul Dubăsari, produsă la 1 ianuarie în Zona de Securitate de pe Nistru, de la Vadul lui Vodă, se arată într-un comunicat al Platformei. Totodată, Acţiunea 2012 transmite condoleanţe familiei şi apropiaţilor tânărului împuşcat mortal la unul dintre posturile de control de pe Nistru.
,,Platforma Civică Acţiunea 2012 consideră că uciderea tânărului român basarabean de către un aşa-zis ”pacificator” aparținând armatei ruse care ocupă raioanele de est ale Republicii Moldova de 20 de ani este scandaloasă şi trebuie sancţionată cu promptitudine conform legii. De asemenea, cerem retragerea necondiționată a trupelor şi armamentului Federației Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova”, se mai precizează în comunicat.
Info Prut menţionează că tânărul Vadim Pisari a fost înmormântat ieri în localitatea sa de baştină, Pârâta, iar locuitori din regiune, cât şi veterani ai războiului de pe Nistru au protestat în ultimele zile în faţa postului de control de la Vadul lui Vodă, solicitând desfiinţarea tuturor posturilor forţelor de menţinere a păcii de-a lungul Nistrului.
Sursa foto: Adevarul.ro