Frontierele de stat ale Republicii Moldova sunt supravegheate și controlate de 74 experţi Frontex şi patru ai Europol care întreprind activităţi cu privire la prevenirea unor posibile acte de criminalitate transfrontalieră, droguri, trafic de persoane, precum şi de arme şi muniţie.
„Experţii internaţionali împreună cu poliţiştii de frontieră din R. Moldova pun în executare acţiunile de asigurare a frontierei de stat a Republicii Moldova faţă de intervenţii ilicite care ţin de infracţionalitatea economică şi fapte penale contra persoanelor şi patrimoniului”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră a R. Moldova.
Datorită acordului încheiat intre Republica Moldova si Frontex, şi a intervenţiei UE de întărire a frontierelor la graniţa cu războiul, în prezent se pune în discuţie sporirea numărului de experţi Frontex şi o nouă misiune a EUBAM în colaborare cu Republica Moldova.
Frontex şi-a extins activităţile de la controlul migraţiei la gestionarea frontierelor, cu responsabilităţi în ceea ce priveşte combaterea criminalităţii transfrontaliere. De asemenea, în domeniul său de activitate au intrat în mod oficial operaţiuni de salvare şi căutare pe care agenţia le pune în aplicare de câte ori apar situaţii de risc.
Frontex funcţionează în baza Regulamentului UE 2016/1624 din 14 sept. 2016 privind Poliţia de Frontieră şi Garda de Coastă la nivel European.