Un atac cu cocktailuri Molotov a avut loc vineri de dimineață devreme la Tiraspol, în regiunea transnistreană, asupra Comisariatului Militar, Biroului Militar de Înrolare, relatează portalul news.ru, care preia agenția Ria Novosti. Informația e publicată și de cotidianul Timpul, de la Chișinău, care scrie că e vorba despre „Provocări de proastă calitate în Transnistria”.
Autoritățile din regiune au anunțat că două încercări de incendiere a unor obiective au avut loc, în jurul orei 4.00.
Potrivit autorităților de la Tiraspol, persoane necunoscute, în jurul orei 4.15, au incendiat vegetația în preajma unei baze petroliere din stânga Nistrului. Aproximativ o jumătate de oră mai târziu, două cocktail-uri Molotov au fost aruncate în clădirea Comisariatului Militar din Tiraspol. Una dintre sticle a zburat pe trotuar, iar a doua a rămas blocată în gratiile unei ferestre.
Incendiile au fost stinse fără a provoca pagube sau victime. Fragmentele de sticlă cu resturile amestecului incendiar vor fi trimise spre examinare.
„MAI”-ul din stânga Nistrului menționează că presupușii făptași se deplasau cu un automobil „cu numere de înmatriculare străine”.
La sfârşitul lunii aprilie au avut loc explozii în regiunea transnistreană, lângă Ministerul Securităţii Statului din Tiraspol şi centrul de radio şi televiziune din satul Mayak. La începutul lunii mai, au fost prevenite încă două atacuri asupra centrului de televiziune. În plus, mai multe explozii au avut loc într-un sat de lângă granița cu Ucraina, pe 6 mai.