Ministerul Afacerilor Externe al Suediei va aloca 4 milioane de euro pentru Fondul de Urgență al Republicii Moldova, ca răspuns la apelul făcut de Guvernul Republicii Moldova către UE și alte state partenere pentru sprijin în abordarea crizei refugiaților.
Pe 5 aprilie, la Berlin, în cadrul conferinței internaționale a donatorilor pentru Republica Moldova, Suedia a fost reprezentată de Ministrul Cooperării Internaționale pentru Dezvoltare, Matilda Ernkrans, care a reiterat angajamentul Suediei de a ajuta R. Moldova să facă față afluxului de refugiați ucraineni.
Un număr mare de refugiați ucraineni, care ajung în Moldova, sunt femei. Iar o abordare integrată de gen este importantă în lucrul cu activitățile Fondului de Urgență. Ambasada Suediei la Chișinău intenționează să abordeze aceste probleme, în special, în cadrul dialogului cu Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și cu instituțiile care vor desfășura activități finanțate din Fondul de Urgență.
Numărul mare de refugiați va afecta și aspecte ce țin de mediu și resurse naturale, nu în ultimul rând, din punct de vedere al producției alimentare locale. Cu sprijinul organizațiilor internaționale care activează în context, Ambasada Suediei va contribui la dialogul despre importanța luării în considerare a efectelor asupra mediului înconjurător în procesul de implementare a activităților.
Suedia s-a angajat să ofere asistență umanitară consistentă prin intermediul organizațiilor internaționale care lucrează în regiune, inclusiv în R. Moldova.
Anterior, la cererea autorităților de la Chișinău, au fost trimise 10 corturi de urgență de 48 m2, un generator mare de electricitate, sisteme de iluminat și încălzire, iar 2 experți suedezi în intervenții de urgență au evaluat situația.
Suedia are un parteneriat de lungă durată cu R. Moldova, cu o asistență estimată la 15 milioane de euro în 2022, pentru proiecte de cooperare bilaterală în domeniul reformelor. Suedia sprijină organizațiile societății civile și entitățile multilaterale prin circa 40 de proiecte în cadrul Strategiei pentru cooperarea Suediei în domeniul reformelor cu Europa de Est pentru 2021-2027. Această strategie urmărește sprijinirea agendei de reformă și promovarea dezvoltării durabile și democratice din perspectiva păturilor vulnerabile.