Rusia se declară „sensibilă” la acțiunile și declarațiile autorităților de la Chișinău, insinuând că acestea ar pune la îndoială „angajamentul real al conducerii Republicii Moldova față de statutul de neutralitate”. Declarații în acest sens au fost făcute de purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
Astfel, oficialul rus a făcut referire la o serie de acțiuni și declarații ale conducerii Republicii Moldova, care ar fi nemulțumit Kremlinul.
Pentru început, Zaharova a criticat decizia Poștei Moldovei de a sista temporar, din motive tehnice, trimiterile poștale către Rusia, subliniind că aceasta ar încălca „dreptul locuitorilor țărilor noastre de a menține legături de afaceri, umanitare și personale”.
„Aceste acțiuni, precum și alte declarații și pași ai Chișinăului pun la îndoială angajamentul real al conducerii R. Moldova față de statutul de neutralitate, respectarea drepturilor și libertăților locuitorilor, precum și față de parteneriatul pragmatic și reciproc avantajos cu Rusia. Știu că Chișinăul este foarte sensibil la declarațiile noastre. Aș vrea să spun că și noi suntem foarte sensibili la acțiunile lor”, a declarat Zaharova în cadrul unui briefing.
Reprezentanta Ministerului rus de Externe, a mai spus că deși „autoritățile din R. Moldova nu au anunțat oficial acest lucru, diverse structuri ale țării aplică sancțiuni occidentale antiruse în sectorul bancar și în domeniul reexportului de mărfuri rusești”.
Totodată, Zaharova și-a manifestat în mod repetat nemulțumirea față de protestele organizate în fața Ambasadei R. Moldova la Chișinău, dar și față de legea care interzice simbolistica de război a Rusiei în Republica Moldova.
„Prin inacțiunea autorităților moldovenești, în fața Ambasadei Rusiei la Chișinău, timp de două luni, zilnic au loc manifestații antiruse. Aceste proteste afectează activitatea misiunii diplomatice. De asemenea, recenta interdicție a panglicii „Sfântul Gheorghe” a avut un ecou negativ atât în Rusia, cât și în R. Moldova”, a insinuat oficialul rus.
În acest context, reprezentanta Ministerului rus de Externe, a făcut din nou un apel către autoritățile de la Chișinău pe care le-a îndemnat „să se abțină de la acțiuni care dăunează relațiilor cu Rusia și să nu admită implicarea R. Moldova în campania antirusă”.