Clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase astăzi, la ora 12,00, în semn de veşnică pomenire, de preţuire şi recunoştinţă pentru eroii care s-au jertfit pentru popor, credinţă şi ţară.
Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, la fiecare Sfântă Liturghie săvârşită în bisericile ortodoxe sunt pomeniţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori, pentru apărarea patriei şi a credinţei ortodoxe strămoşeşti, pentru întregirea neamului, libertatea, unitatea şi demnitatea poporului român.
„Prin credinţa, curajul şi jertfa lor, eroii români au contribuit la consolidarea conştiinţei şi demnităţii naţionale, afirmate concret prin dobândirea independenţei, realizarea unităţii statului şi apărarea constantă a libertăţii în istoria poporului nostru. Din acest motiv, Catedrala Naţională din Bucureşti este dedicată memoriei tuturor eroilor români, primul ei hram fiind Înălţarea Domnului – Ziua Eroilor, iar al doilea hram Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României”, precizează Patriarhia.
Pomenirea eroilor români la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920 şi consfinţită ulterior prin alte două hotărâri sinodale din anii 1999 şi 2001, când această zi a fost proclamată Sărbătoare Naţională Bisericească.
Prin Legea 379/2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război, cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, sărbătoarea Înălţării Domnului Iisus Hristos, a fost proclamată Ziua Eroilor, ca sărbătoare naţională a poporului român.
Înălțarea Domnului este prăznuită la 40 de zile dupa Înviere, în Joia din saptămâna a VI-a, după Paști. Este cunoscută în popor și sub denumirea de Ispas. În această zi, creștinii se salută cu „Hristos S-a înălțat!” și „Adevărat S-a înălțat!”.