Președintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, efectuează astăzi o vizită oficială la Kiev, transmite Agenția Informațională UNIAN. Președintele ucrainean Victor Ianucovici s-a arătat a fi convins de faptul că Ucraina și Moldova au perspective bune de activizare și dezvoltare a colaborării bilaterale.
”Sunt convins, desigur, și de faptul că trebuie să discutăm perspectivele viitoare – cum să încurajăm activitatea executivelor noastre, să revizuim relațiile noastre economico-comerciale – sunt sigur să suntem capabili să mărim schimbul bilateral de mărfuri,” a subliniat V. Ianucovici.
Președintel ucrainean a mai menționat că nu pot fi trecute cu vederea probleme precum soluționarea conflictului transnistrean și participarea Ucrainei în acest proces.
La rândul său, Marian Lupu, a subliniat faptul că anul 2011 a fost unul destul de productiv din punct de vedere al activizării colaborării dintre Ucraina și Moldova, după o perioadă lungă de contradicții.
”Am reușit împreună, în baza principiilor de bună vecinătate și prietenie, să ridicăm aceste relații la un nivel nou, calitativ mai bun. Au fost soluționate o mulțime de probleme, care erau în stare înghețată pentru o perioadă lungă de timp. Am dat dovadă de înțelepciune, curaj și responsabilitate pentru ca aceste probleme să fie soluționate,” a declarat M. Lupu.
De asemenea, oficialul moldovean a mai atras atenția asupra rezultatelor pozitive înregistrate în urma colaborării dintre cele două state vecine în domeniul economico-comercial:
”Moldova acordă importanță strategică relațiilor sale cu Ucraina și vom face totul pentru a susține aceste relații bilaterale la un nivel înalt.”