Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis duminică un mesaj cu prilejul comemorării a trei decenii de la luptele de pe platoul Varnița-Tighina. Acestea au început la 19 iunie 1992 și sunt considerate drept cea mai tragică pagină a războiului moldo-rus de pe Nistru.
„Ne amintim cu recunoștință de eroii căzuți pentru apărarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a Republicii Moldova, și ne înclinăm în fața veteranilor care au stat la straja tânărului nostru stat. Aducem în acest mod un omagiu tuturor celor care au luptat pentru statul nostru în războiul de pe Nistru și celor care s-au jertfit pentru viitorul pașnic al Republicii Moldova.
Suntem datori să păstrăm vie memoria acelor zile de foc, ca o garanție că vom face tot ce ne stă în putere pentru a nu mai admite vărsări de sânge pe această bucată de pământ. Este un legământ necesar mai ales acum, când un nou război s-a dezlănțuit chiar la hotarele noastre, făcând victime, aducând distrugere și durere”, a menționat șefa statului
Maia Sandu a mai adăugat că Republica Moldova este un stat pașnic și vrea pace și liniște. Potrivit ei, doar în pace și doar împreună vom putea construi un stat prosper, o societate în care oamenii cu opinii diferite să poată trăi în bună înțelegere și respect reciproc, cu credință în viitor.
„Ne dorim acest lucru pentru ambele maluri ale Nistrului – o Moldovă liberă și democratică”, a conchis președintele Maia Sandu.
Amintim că duminică, 19 iunie, s-au împlinit 30 de ani de la luptele de la Tighina, unde în timpul războiului moldo-rus de la Nistru din 1992, au avut loc cele mai violente confruntări între trupe ale R. Moldova și separatiștii transnistreni susținuți de armata rusă. În urma acestor lupte, și-au pierdut viața aproximativ 200 de militari și civili ai R. Moldova, iar alți 300 au fost răniți.