Acordul privind recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și titlurilor științifice între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova a intrat în vigoare începând de luni, 20 iunie 2022.
Astfel, astăzi, au fost finalizate procedurile interne în România și Republica Moldova necesare intrării în vigoare a Acordului respectiv care a fost semnat, la București, la 23 noiembrie 2021.
Documentul stabilește modalitățile de recunoaștere a tipurilor actelor de studii la toate nivelurile de învățământ, începând cu învățământul general și terminând cu titlurile științifice și științifico-didactice. Totodată, acordul respectiv va facilita mobilitatea academică și profesională a cetățenilor din ambele state, dar și recunoașterea pe plan internațional a actelor de studii obținute în Republica Moldova.
Printre altele, o importanță majoră pentru cetățeni este și faptul că vor putea fi recunoscute și echivalate actele de studii, obținute în învățământul general din Republica Moldova cu durata de 10 sau 11 ani.
Acordul respectiv îl va substitui pe cel semnat în anul 1998, necesitatea semnării unui nou tratat fiind determinată de procesul continuu de modernizare și transformare a sistemelor educaționale ale Republicii Moldova și ale României, precum și a perfecționării bazei normative ce reglementează procesul de învățământ din ambele state.