Parlamentul de la Chișinău a votat astăzi prelungirea stării de urgență pentru o perioadă de 45 de zile, începând cu data de 24 iunie.
Hotărârea a fost adoptată în cadrul ședinței plenare, cu votul a 59 de deputați, urmare a propunerii venite din partea Guvernului de la Chișinău.
Decizia respectivă se bazează și pe Raportul Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) a Republicii Moldova. Potrivit documentului, necesitatea de prelungire a stării de urgență este determinată de riscurile persistente în privința securității aprovizionării Republicii Moldova cu resurse energetice, impactului asupra domeniului transporturilor, asigurării energetice, securității la frontieră și gestiunii fluxului de refugiați.
În aceste condiții, Comisia pentru Situații Excepționale va putea interveni prompt, în cazul necesității de a lua decizii suplimentare celor instituite de cadrul juridic existent, pentru asigurarea tuturor consumatorilor cu resurse energetice și menținerea securității energetice a statului.
Hotărârea Parlamentului presupune abilitatea Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova de a emite dispoziții pe perioada stării de urgență, în vederea punerii în executare a măsurilor necesare, pe durata prelungirii stării de urgență.
Dispozițiile CSE sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, ai agenților economici, ai instituțiilor publice, precum și pentru cetățeni și alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
Amintim că Parlamentul de la Chișinău a declarat stare de urgență pe întreg teritoriul Republicii Moldova, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu 24 februarie 2022. Ulterior, starea de urgență a fost prelungită pentru încă două luni începând cu 25 aprilie 2022.