Șefii de stat sau de guvern din cele 27 de state membre ale UE, reuniți la Bruxelles, au acordat Ucrainei și Republicii Moldova statutul de state candidate pentru aderarea la blocul comunitar, după ce săptămâna trecută Comisia Europeană a făcut o recomandare în acest sens.
„Consiliul European recunoaște perspectiva europeană a Ucrainei, a Republicii Moldova și a Georgiei. Viitorul acestor state și al cetățenilor lor se află în cadrul Uniunii Europene. Consiliul European a decis să acorde statutul de stat candidat Ucrainei și Republicii Moldova”, se arată în concluziile adoptate de Consiliului European la 23 iunie.
Totodată, liderii UE invită Comisia Europeană să raporteze Consiliului cu privire la îndeplinirea condițiilor specificate în avizele Comisiei cu privire la cererile de aderare respective, ca parte a pachetului său obișnuit de extindere.
„Consiliul va decide cu privire la măsurile ulterioare după ce toate aceste condiții vor fi îndeplinite pe deplin”, se mai arată în document.
De asemenea, Consiliul European se declară „pregătit să acorde Georgiei statutul de țară candidată de îndată ce vor fi abordate prioritățile indicate în avizul Comisiei privind cererea de aderare a Georgiei”.
Progresul fiecărui stat către Uniunea Europeană va depinde de meritele proprii în îndeplinirea criteriilor de la Copenhaga, luând în considerare capacitatea UE de a absorbi noi membri, se mai punctează în respectivele concluzii.