Nu există riscuri de securitate iminente pentru Republica Moldova. Declarații în acest sens au fost făcute de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană.
„Astăzi nu vedem elemente de îngrijorare de natură militară la adresa Republicii Moldova. Nu sunt motive de îngrijorare pentru Moldova. Federația Rusă nu are nici capacitățile necesare. Dar elemente de presiune, de destabilizare, anunțurile și amenințările făcute de Dmitri Medvedev după vestea bună de la Bruxelles, evident sunt în atenția noastră”, a afirmat Mircea Geoană pentru jurnaliștii din Republica Moldova, prezenți la summitul NATO.
De asemenea, oficialul NATO a vorbit și despre situația privind depozitul de muniții situat în satul Cobasna, din regiunea transnistreană a Republicii Moldova. În acest sens, el a precizat că NATO s-ar putea implica în procesul de evacuare, doar dacă va exista o solicitare din partea conducerii de la Chișinău.
„Noi suntem deschiși oricărei solicitări, dar evident solicitarea trebuie să vină din partea decidenților din Chișinău. NATO are o experiență în deminare și în eliminare de muniție extrem de bogată și facem asta în multe locuri, dar încă odată, nu putem să ne autoinvităm la cineva, dar dacă va fi nevoie de expertiză noastră nu neapărat cu prezența NATO. Expertiza NATO stă la dispoziția oricărui stat partener. Pentru noi, în condițiile date, Moldova, Georgia și Ucraina reprezintă statele pe care le considerăm ca fiind sub presiunea directă sau indirectă a Federației Ruse și avem tot interesul să susținem reziliența și drumul european al acestora”, a subliniat Mircea Geoană, citat de presa de la Chișinău.
Amintim că pe teritoriul Republicii Moldova, în satul Cobasna din regiunea transnistreană, există cel mai mare depozit de muniții din Europa de Est, construit în 1940. Acolo se păstrează munițiile fostei Armate a 14-a, dar și o parte din armamentul, evacuat în anii `90 de armata sovietică, din fosta RDG și Cehoslovacia. La începutul anilor 2000, circa 20 de mii de tone de muniție au fost retrase și utilizate, astfel se estimează că aproximativ aceeași cantitate mai este încă depozitată la Cobasna.