Maestrul Eugen Doga, alături de invitații speciali soprana Ana-Maria Donose și baritonul Alexandru Constantin, vor fi prezenți în cadrul unui concert de arii de operă și canzonette, organizat de Ateneul Național din Iași sâmbătă, 9 iulie 2022, de la ora 20,00, în Piața Palatului Culturii.
După un model internațional bine cunoscut, concertul „Trei tenori ieșeni” aduce în fața publicului trei artiști lirici îndrăgiți ai scenei ieșene: Andrei Fermeșanu, Florin Guzgă și Andrei Apreotesei.
„Stagiunea pe care o încheiem a fost una plină de emoții, dar, în egală măsură, de succes atât pentru echipa Ateneului, cât și pentru publicul care a fost alături de noi. Putem spune că a fost una dintre cele mai bune stagiuni ale Ateneului din punct de vedere artistic, dar poate cea mai bună din punct de vedere financiar. Sperăm ca această gală să fie pe placul publicului și să se ridice la înălțimea rezultatelor obținute în ultimul an”, a declarat Andrei Apreotesei, managerul Ateneului Național din Iași.
Artiștii care vor urca pe scenă vor fi acompaniați de Liber Artis Orchestra, iar la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Daniel Jinga, manager al Operei Naționale București. O prezență deosebită o va avea și Corul de Copii al Municipiului Iași, condus de Raluca Zaharia.
Evenimentul este organizat de Ateneul Național din Iași, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, iar accesul la eveniment este gratuit.