În perioada 11-17 iulie, în cinci localități din Republica Moldova se va desfășura o caravană a filmelor documentare pentru drepturile omului. Evenimentul face parte din Săptămâna Consiliului Europei, o inițiativă de informare a publicului privind activitatea Consiliului Europei.
Filmele vor fi proiectate în locurile de baștină ale protagoniștilor operelor cinematografice sau care vizează subiectul abordat în film, a precizat pentru IPN Natalia Moghildea, ofițer de comunicare la Oficiul Consiliului Europei la Chișinău.
Șase documentare care abordează probleme sociale și drepturile omului vor fi proiectate în cinci locații diferite, acoperind nordul, sudul și centrul țării. Vor avea loc proiecții în aer liber ale filmelor documentare premiate la festivaluri internaționale, care au fost create de regizori din Republica Moldova, cu sprijinul programelor în domeniul mass-media ale Consiliului Europei
Potrivit unui comunicat de presă, în data de 11 iulie, la tabăra de vară pentru tineri „Crăsnășeni”, Telenești, vor fi proiectate trei documentare care abordează problemele adolescenților, violența față de femei și problemele unei persoane cu dizabilități.
Pe 12 iulie, la Fălești, va fi proiectat lungmetrajul „Eva noastră”. În cadrul acestui eveniment va fi prezent ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, dar și președintele raionului, Sergiu Fîntînă.
Pe 14 iulie, la Penintenciarul pentru femei de la Rusca va fi proiectat lungmetrajul „Vocea Lilianei”. În rolul principal este Liliana Mării, o persoană cu dizabilități. Ea va ține un discurs motivațional pentru femeile din penitenciar, că ele nu trebuie să suporte discriminare sau stereotipuri. După fiecare film vor fi organizate discuții post-proiecție cu reprezentanți ai Oficiului Consiliului Europei la Chișinău și Telefilm-Chișinău, experți, parteneri cheie, reprezentanți locali și autorități.
Caravana marchează cea de-a 27-a aniversare de la aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei. Consiliul Europei este cea mai mare organizație pentru drepturile omului de pe continent. Acesta cuprinde 46 de state membre, inclusiv toate statele membre ale Uniunii Europene.