Deputatul din Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, Oleg Reidman, fost consilier economic al președintelui Vladimir Voronin, ar fi unul din personajele cheie în spălarea a zeci de miliarde de dolari prin intermediul sistemului judecătoresc și frauda bancară, care a urmat. Informaţia se regăsește în raportul „Republica offshore”, făcut public luni de Comitetul Consultativ Independent Anticorupție (CCIA).
„Reidman a susținut o agendă legislativă care a facilitat intrarea fluxurilor financiare în Moldova la mijlocul anilor 2000, iar în 2013 a condus o comisie parlamentară specială care a recomandat emiterea suplimentară de acțiuni la BEM ca soluție la problemele de capitalizare, ceea ce, ulterior, i-a permis lui Șor să obțină controlul asupra băncii”, se arată în raportul citat de anticorupție.md.
Potrivit sursei citate, autorii documentului susţin că, în 2005, Oleg Reidman, pe atunci consilier economic al președintelui Voronin, a pregătit un memorandum care stabilea ce pași poate întreprinde Republica Moldova pentru a atrage și a obține beneficii economice din fluxurile financiare internaționale.
La doar patru luni după aceasta, Parlamentul de la Chișinău a modificat Legea cu privire la prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului (AML) pentru a exclude obligația băncilor de a raporta tranzacțiile companiilor nerezidente. Legea a fost anulată o jumătate de an mai târziu la insistența Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției (predecesorul CNA).
Agenda legislativă din perioada 2005-2008 a inclus și alte câteva acțiuni favorabile spălării banilor, printre care reducerea impozitului pe profit de la 15% la 0% pentru bănci, modificarea Legii cu privire la secretul de stat și eliminarea răspunderii penale pentru înstrăinarea activelor gajate în vederea asigurării împrumuturilor. Membrii Partidului Democrat din Parlamentul de la Chișinău au promovat, de asemenea, amendamente pentru a permite băncilor comerciale să acorde împrumuturi în valută și au solicitat eliminarea Ciprului din lista zonelor offshore. Aflarea în această listă obliga băncile să raporteze tranzacțiile cu această jurisdicție ca fiind suspecte, în baza reputației sale de pretins centru de spălare a banilor.
Deși numele său este asociat fraudelor din sistemul bancar, acțiunile lui Oleg Reidman nu a fost până în prezent investigate de oamenii legii, spre deosebire de alţi politicieni cum ar fi Vlad Filat, Vladimir Plahotniuc, Ilan Şor sau Veacelsav Platon.
În 2013, Oleg Reidman a fost preşedintele Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia de la Banca de Economii din Republica Moldova.