Prestatorii de servicii sociale din Republica Moldova au primit șase mașini din partea UE pentru a acorda mai ușor asistență și sprijin familiilor din mai multe regiuni ale țării, notează Moldpres.
Prezent la eveniment, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, a subliniat că donația va face mai accesibile serviciile sociale acordate cetățenilor din R. Moldova.
„UE sprijină efortul societății civile pentru a îmbunătăți nivelul de trai al cetățenilor. Exprimăm recunoștință ONG-urilor ce implementează acest program. Ne vom strădui să creăm servicii sociale mai bune la nivel local. Totodată, vom acorda tot suportul necesar pentru a dota organele locale cu tehnica corespunzătoare în vederea creării a noi servicii prestate cetățenilor”, a spus oficialul.
Proiectul prevede oferirea serviciilor de către echipele mobile din localitățile Chișinău, Bălți și Strășeni. Totodată, vor fi acordate servicii de intervenție timpurie în orașul Criuleni, servicii de spălătorie socială în raionul Glodeni și servicii de asistență în Centrul social din localitatea Selemet, raionul Cimișlia.
Proiectul este finanțat de către Uniunea Europeană și cofinanțat de fundația Soros Moldova, iar beneficiari sun șase ONG-uri naționale.