Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit astăzi, în cadrul unei ceremonii oficiale, scrisorile de acreditare din partea ambasadorului României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu.
Șefa statului i-a urat noului ambasadorul al României bun-venit în Republica Moldova și i-a dorit succes în exercitarea mandatului.
La rândul său, Cristian-Leon Țurcanu a declarat că „acesta este un moment deosebit de emoționant și important în viața și cariera oricărui diplomat”, subliniind că „acreditarea la Chișinău are o încărcătură deosebită”.
Ulterior, cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii privind starea curentă a relațiilor bilaterale dintre România și Republica Moldova. Astfel, ei și-au exprimat convingerea că dialogul bun, care există în prezent între cele două state, va impulsiona cooperarea dintre Chișinău și București, în beneficiul tuturor cetățenilor.
„
Am avut ocazia să o reasigur, pe doamna președinte, de sprijinul ferm și consecvent al României pentru parcursul european care, iată, a mai înregistrat o etapă pozitivă, respectiv, obținerea de către Republica Moldova a statutului de candidat la Uniunea Europeană. România va continua să contribuie eficient și constructiv la procesele complexe de reformă și modernizare derulate de guvernarea pro-europeană de la Chișinău. Mă aflu la începutul unui mandat deloc simplu mai ales din cauza situației de securitate regională, care are implicații semnificative atât asupra României cât și asupra Republicii Moldova. Sunt ferm convins că excelentele relații dintre București și Chișinău, dinamica pozitivă înregistrată în ultima perioadă în dialogul bilateral, proiectele comune derulate în beneficiul direct al cetățenilor și nu în ultimul rând comunitatea de limbă, istorie și cultură, reprezintă avantaje de netăgăduit pentru atingerea obiectivelor comune”, a scris ambasadorul României la Chișinău pe pagina sa de
Facebook, după eveniment.