Preşedintele Partidului Liberal Mihai Ghimpu a declarat în cadrul emisiunii „Replica” la Prime TV, că va propune colegilor din Alianţa pentru Integrare Europeană ca liderul PCRM Vladimir Voronin să fie prim-ministru, preşedintele PLDM Vlad Filat să fie preşedinte, iar democratul Marian Lupu spicher transmite Info-Prim Neo.
În cadrul aceleiaşi emisiuni, fostul preşedinte interimar Mihai Ghimpu a precizat că AIE ar putea decide ca referendumul din aprilie să nu mai aibă loc. Totuşi, dacă acesta va fi organizat, întrebarea care va apărea pe buletinul de vot va fi formulată astfel: „Sunteţi de acord ca preşedintele să fie ales de Parlament cu votul majorităţii parlamentare?”.
Amintim că Alianţa pentru Integrare Europeană intenţionează să reducă pragul parlamentar pentru alegerea şefului statului de la trei cincimi din deputaţi, cât este în prezent, la 50% plus unu, astfel încât 51 de voturi să fie suficiente pentru desemnarea preşedintelui.
Sursa foto: Karadeniz Press.ro