Salonul International de Carte Bookfest, care are loc sub Înaltul Patronaj al președinților României și Republicii Moldova, Klaus Iohannis și Maia Sandu, a revenit la Chișinău de Ziua Limbii Române.
Astfel, timp de cinci zile, în perioada 31 august – 4 septembrie, vizitatorii vor avea ocazia să răsfoiască cele mai noi publicații, să participe la lansări de carte, dezbateri literare, ateliere și întâlniri cu scriitori.
De asemenea, circa 30 de edituri din România și Republica Moldova vor aduce în fața publicului peste 30 de mii de volume de carte pentru orice vârstă și preferințe literare.
La deschiderea ediției din acest an a Salonului International de Carte Bookfest Chișinău, au participat mai mulți oficiali, printre care Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, Sergiu Nistor, consilierul prezidențial al Președintelui României Klaus Iohannis, Adrian Dupu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, ambasadorul României la Chișinău, etc.
În discursul său, Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a subliniat că salonul din acest an demonstrează că literatura română este și se simte acasă pe ambele maluri ale Prutului.
„Dragi prieteni ai cărților, mă bucur să fiu aici în această zi când Limba Română este sărbătorită la Chișinău și București, dar și în multe alte țări unde e vorbită. Salonul de anul acesta ne demonstrează că literatura română este și se simte acasă pe ambele maluri ale Prutului. Autori, scriitori din Republica Moldova își pot edita cărțile la editurile din România, la București, la lași, la Timișoara sau Bistriţa și, în același timp, autori din România găsesc prestigios să editeze cărți la Chișinău. Apreciez această infuzie tot mai concentrată de produs cultural românesc de calitate la Chișinău și la fel sunt sigură că prestația oamenilor noștri de creație este apreciată în România. Funcționăm pe principiul vaselor comunicante, ne alimentăm reciproc cultural, ne ajutăm unii pe alții și e frumos să fie așa„, a remarcat Maia Sandu.
La rândul său, consilierul Sergiu Nistor a dat citire mesajului transmis de președintele României cu prilejul deschiderii celei de-a V-a ediții a Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău.
„Împreună cu președintele Republicii Moldova, doamna Maia Sandu, am dorit să marchez această Sărbătoare a Cărții și a limbii române acordând Înaltul Patronaj, pentru că Salonul Bookfest este o expresie a spațiului cultural și lingvistic comun, o materializare a aspirațiilor europene ale românilor de pe ambele maluri ale Prutului. Actuala ediție se desfășoară în contextul agresiunii militare a Federației Ruse împotriva Ucrainei, război care generează amenințări grave asupra securității și economiei Republicii Moldova. În această situație deosebit de complicată, România acordă Republicii Moldova întregul său sprijin politic, economic și diplomatic. Acest veritabil festival al cărții constituie un puternic simbol al solidarității și speranței, un semn atât de necesar pentru a arăta că prin limbă și literatură, prin tradițiile care ne unesc, românii au trecut întotdeauna cu bine peste vicisitudinile istoriei!”, a transmis Klaus Iohannis.
Menționăm că ediția 2022 a Salonul Internațional de Carte „Bookfest” Chișinău beneficiază de susținerea financiară a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Ministerului Culturii al României, Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernului Suediei în cadrul Proiectului Tehnologiile Viitorului.
Evenimentul este găzduit de Universitatea de Stat din Moldova, iar accesul vizitatorilor este gratuit.