Cercetători de pe ambele maluri ale Prutului se vor reuni la o discuție despre istoria și moștenirea Mănăstirilor Neamț și Secu, joi, 22 septembrie, la Biserica „Sfântul Pantelimon” din București la o dublă lansare de carte.
În cadrul evenimentului vor fi lansate următoarele volume:
- „Istoria sfintelor mănăstiri Neamț și Secu”, vol. I – V, de Arhim. Andronic Popovici, apărut la Chișinău, Editura Lexon Prim, 2016 – 2021, și editat de Ion Gumenâi;
- „Valori cărturărești din biblioteca Mănăstirii Noul Neamț (tipărituri din secolele XVI-XX)”, de Igor Cereteu, apărut la Chișinău, Editura Lexon Prim, 2021.
Evenimentul va fi moderat de dr. Silviu – Constantin Nedelcu de la Biblioteca Academiei Române și de părintele paroh Bogdan Aurel Teleanu de la Parohia „Sf. Pantelimon” – Foișorul de Foc din Capitală.
Vor vorbi Ion Gumenâi și Igor Cereteu, conferențiari la Institutul de Istorie din Chișinău, George Enache, profesor universitar la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, și Rodica Ursu Naniu, conferențiar la Universitatea „Spiru Haret” din București.
Arhimandritul Andronic Popovici, autorul „Istoriei Mănăstirilor Neamț și Secu”, a fost duhovnic la Mănăstirea Neamț și fondator al Mănăstirii Noul Neamț de pe malul drept al Nistrului, iar Sfântul Paisie de la Neamț a fost timp de patru ani și stareț la Secu.
Lansarea este organizată de Ateneul Sfântului Pantelimon, programul cultural al Parohiei „Sf. Pantelimon” – Foișorul de Foc, în colaborare cu Secțiunea „Carte veche. Conservare. Restaurare” a Asociației Bibliotecarilor din România.
Evenimentul de joi, 22 septembrie, începe la ora 18:00, la Biserica „Sfântul Pantelimon” din Capitală, situată pe Str. Iancu Căpitanu nr. 24.