În perioada 24-30 septembrie 2022 va avea loc, în premieră pentru Republica Moldova, proiectul „Caravana UNATC pentru Comunitățile istorice românești”, organizat de Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, cu participarea unei echipe de profesori și studenți din cadrul instituției.
Pe parcursul proiectului, participanții vor fi familiarizați cu instrumentele didactice aplicate prin teatrul educațional ce presupun încurajarea elevilor în a-și găsi rolul în cadrul grupului de lucru, în funcție de interesele și abilitățile pe care le dețin.
În acest sens, pe 24 septembrie, activitățile din program vor fi dedicate familiarizării comunității educaționale din instituțiile de învățământ superior pedagogic și artistic din Republica Moldova, precum și psihologilor școlari din instituțiile de învățământ general din municipiul Chișinău, privind aspectele teoretice și practice a conceptului de „Educație prin Teatru”.
Programul inaugural include participarea oficialilor, reprezentanților Ambasadei României în Republica Moldova, Aparatului Președinției, Comisiei parlamentare de cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, Ministrului Culturii, Ministerului Educației și Cercetării din Republica Moldova, universităților pedagogice naționale, etc. precum și prezentarea de către studenții UNATC a spectacolului de teatru, „Iubiri senile”, un spectacol de Commedia dell’Artei.
Programul zilei se va încheia cu două ateliere tematice: Atelier Happy Minds- Dezvoltare emoțională și construirea identității de sine și Dezvoltarea creativității prin jocuri teatrale, atelier susținut de Școala Doctorală UNATC.
Duminică, 25 septembrie, începând cu ora 18:00, la Centrul Național de Educație prin Teatru, publicul local se va putea bucura de două spectacole ale studenților UNATC din București, „Iubiri senile” și „Păpuși și marionete”.
În cursul săptămânii școlare 26-30 septembrie, Caravana UNATC va susține în raioanele Criuleni, Ialoveni, Orhei, Anenii Noi, Strășeni activități didactice dedicate copiilor cu vârstă cuprinsă între 8 și 14 ani.