Viceprim-ministrul responsabil de reintegrarea ţării, Eugen Carpov, a avut astăzi, 14 februarie 2012, la Chişinău, o întrevedere cu şeful Misiunii EUBAM, Udo Burkholder. Discuţiile s-au axat pe evoluţiile recente care au loc în regiunea transnistreană, precum şi în procesul de reglementare a conflictului transnistrean, informează Biroul pentru Reintegrare într-un comunicat de presă.
În cadrul întrevederii au fost abordate mai multe probleme legate de segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. La acest capitol, Eugen Carpov a ţinut să menţioneze că Misiunii EUBAM îi revine un rol important în ceea ce ţine de regimul vamal existent la frontiera moldo-ucraineană pe segmentul transnistrean, schimbul de informaţii, mecanismele şi căile de perfectare a exporturilor din regiune.
Totodată, Vicepremierul pentru reintegrare a apreciat rolul pozitiv al Misiunii EUBAM în acordarea suportului consultativ şi tehnic necesar pentru ajustarea domeniilor vizate la standardele europene şi internaţionale.
Vicepremierul a menţionat că acum au loc discuţii la nivelul grupurilor de experţi pe probleme vamale din Chişinău şi Tiraspol care urmează să elaboreze o schemă tehnologică din punct de vedere a controlului vamal pentru reluarea circulaţiei feroviare marfare prin regiunea transnistreană, subliniind necesitatea respectării în acest proces a principiilor internaţionale şi a angajamentelor Republicii Moldova faţă de partenerii săi străini. Totodată, a fost reiterată actualitatea propunerilor tehnice ale Misiunii EUBAM în contextul relansării traficului feroviar prin regiune.
Şeful Misiunii EUBAM, generalul Udo Burkholder a afirmat că, EUBAM susţine pe deplin reluarea circulaţiei trenurilor moldoveneşti pe segmentul transnistrean, menţionând că acest fapt nu este numai o relansare sub aspect economic, dar şi în aspectul consolidării încrederii între cele două maluri ale Nistrului.
Cei doi oficiali au evidenţiat potenţialul Misiunii de a contribui la procesul de reglementare a conflictului transnistrean, precum şi importanţa acordată de către partea moldovenească obiectivelor stipulate în mandatul EUBAM.