Cu ajutorul Uniunii Europene și al Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei, clădirea Liceului Teoretic „Holercani” din satul Holercani, raionul Dubăsari, a fost inaugurată astăzi, după ce a fost renovată în totalitate.
Acum, clădirea liceului este izolată termic, au fost înlocuite ușile și ferestrele, iar panourile fotovoltaice instalate vor acoperi integral necesitățile de energie electrică ale instituției. Astfel, a fost redus semnificativ consumul de electricitate al liceului și au fost create condiții mai bune de studii și de muncă pentru cei 350 de elevi și profesori.
Lucrările de sporire a eficienței energetice în cadrul Liceului Teoretic „Holercani” au fost finanțate de Uniunea Europeană și implementate de Agenția de Dezvoltare Regională Centru.
Valoarea totală a lucrărilor s-a ridicat la peste 863 342 de euro, dintre care 833 342 au fost contribuția UE, iar 30 000 a reprezentat contribuția beneficiarului.
Măsurile de eficiență energetică au fost implementate în cadrul proiectului „Construcția infrastructurii de aprovizionare cu apă şi canalizare, precum şi de eficiență energetică în clădirile publice”. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova) în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Bugetul total al proiectului este de 39,8 milioane de euro.