15 milioane de metri cubi de gaze naturale vor fi procurate de compania de stat Energocom din Republica Moldova, în două tranșe, și stocate în depozitele din Ucraina. O decizie în acest sens a fost luată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale de la Chișinău, prezidate de premierul Natalia Gavrilița.
Stocurile de gaze naturale vor fi procurate și livrate în baza unui contract-cadru de vânzare-cumpărare a gazelor naturale de tip EFET, încheiat între companiile Energocom și Moldovagaz.
Pentru prima tranșă, de 10 milioane metri cubi, prețul de achiziție va constitui 1882,78 de dolari per 1000 metri cubi și va fi confirmat prin actul de predare-primire între Moldovagaz și Gazprom, la care vor fi adăugate costurile de livrare prin sistemul de transport al companiei Moldovatransgaz.
A doua tranșă de procurare a gazelor naturale, în volum de 5 milioane de metri cubi, va fi efectuată în luna octombrie, la un preț preliminar de 1.058,11 de dolari per 1000 de metri cubi, estimat conform situației din 23 septembrie 2022. Preţul final al gazelor naturale va fi recalculat după stabilirea preţului de import al gazelor naturale pentru Moldovagaz în luna octombrie. De asemenea, membrii CSE au decis alocarea a 511 milioane lei, din bugetul de stat, către Energocom pentru majorarea capitalului social.
Amintim că anterior Republica Moldova a stocat gaze naturale și în depozitele din România. În acest sens, la sfârșitul lunii august, Guvernul de la Chișinău a decis ca Energocom să cumpere, în două tranșe, 10 milioane de metri cubi de gaz de la Gazprom.
Prețul plătit atunci de compania de stat către ruși a fost stabilit la 146 euro/MWh pentru jumătate din cantitate, aferentă lunii august, și de 200 euro/MWh pentru cealaltă jumătate, aferentă lunii septembrie. Noile cantități s-au adăugat celor 25 de milioane de metri cubi pe care Republica Moldova le avea deja înmagazinate în România, ceea ce ridică totalul cantității la 35 milioane metri cubi.