Republica Moldova este interesată să semneze un acord pe termen lung cu România privind livrarea gazelor naturale. Declarații în acest sens au fost făcute de Andrei Spînu, vicepremier de la Chișinău.
Potrivit oficialului, autoritățile de la Chișinău așteaptă un răspuns din partea Guvernului de la București în acest sens.
„Interesul R. Moldova este să semneze un acord pe termen lung cu România privind livrarea gazelor naturale, ceea ce ar rezolva problema nu doar pentru această iarnă. Asta ar rezolva problema nu doar pentru această iarnă, dar ar fi un colac de salvare pentru R. Moldova pentru mulți, mulți ani înainte și practic ar rupe ultimul element de legătură care ne ține acum de Federația Rusă. Respectiv, noi suntem gata să semnăm acest contract, în orice moment când este un răspuns din partea colegilor din România. Am discutat acest subiect de foarte multe ori și înțelegem că mingea este pe terenul Guvernului din România, așteptăm un răspuns și imediat suntem gata să mergem înainte. Sigur, din moment ce avem un semnal de la București, zburăm să semnăm contractul”, a declarat Andrei Spînu, în cadrul unui interviu pentru RFI.ro.
De asemenea, în contextul în care Gazprom a amenințat din nou R. Moldova că riscă să rămână fără gaze naturale, oficialul a subliniat că Moldovagaz și-a respectat întotdeauna obligațiunile financiare față de concernul rus.
„Acțiunea Gazpromului este una regretabilă. Considerăm că gigantul rus caută un motiv nejustificat de a limita volumele de gaze pentru cetățenii moldoveni în prag de iarnă. În acest mod, de fapt, Gazprom încalcă contractul și angajamentele. Toate obligațiunile financiare ale Moldovagaz către Gazprom au fost onorate și asta avem de gând să facem și în continuare. Pentru noi contează ca Gazprom să vadă acest acord ca unul comercial și să nu includă elemente politice și geopolitice în această discuție. Ori, acțiunile pe care le fac ei arată tot mai mult că dorința lor de a limita, probabil și a sista livrările de gaz, nu este o dorință pur comercială, dar sunt și interese probabil geopolitice, în acest sens, să ne aducem aminte, iarna trecută ne-au zis că în 48 de ore ne sistează gazul. Nu e nimic special în aceste declarații. Astfel de declarații au făcut și în raport cu alte state din Europa. Din păcate acest comportament este unul regretabil și nejustificat”, a punctat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Între timp, mai mulți europarlamentari ai României au solicitat un ajutor de urgență Comisiei Europene pentru ca Republica Moldova să nu rămână complet fără gaze din cauza facturilor uriașe. Iar premierul de la București Nicolae Ciucă a declarat recent că România poate să dea Republicii Moldova cel mult cinci milioane de metri cubi de gaz pe zi. „Domnul Ciucă a vorbit despre capacitatea tehnică de livrare a gazului prin gazoductul Iași-Ungheni-Chișinău. 5 mln. metri cubi pe zi din partea României ar fi mai mult decât suficient pentru R. Moldova. Aceste 5,7 mln. care le oferă acum Gazpromul sunt pentru ambele maluri ale Nistrului, inclusiv pentru producerea energiei electrice”, a precizat Spînu.
Vicepremierul nu cunoaște de ce se tergiversează luarea unei decizii la București legată de solicitarea Chișinăului. „Probabil sunt și în România anumite probleme cu aprovizionarea cu gaze. Însă, noi considerăm că necesarul pentru R. Moldova este sub 5 la sută din ceea ce produce România. Ar fi o salvare pentru mulți ani înainte pentru R. Moldova. Noi ne-am arătat interesați pentru orice volum în această iarnă. Chiar și 150 mln. de metri cubi de gaze pentru toată iarna, nu neapărat pe lună sau doar 2 mln. pe zi sau 1 mln. pe zi. Deci, noi căutăm orice alternativă. În momentul în care avem și pentru cantități mai mici, noi suntem gata să semnăm. Dacă vor fi cantități mai mari, foarte bine”.
„În România tariful a fost plafonat la 13 lei. În Moldova achităm 29 de lei pentru un metru cub. România probabil poate face acest lucru pentru că are producere națională. Moldova nu are. Importăm toată cantitatea de gaz, respectiv noi nu putem aplica aceste plafoane. Precizez că noi nu solicităm să avem un contract pe termen lung și să plătim același tarif de 13 lei. Noi suntem de acord să plătim un pic mai mult, doar să avem această alternativă. În prezent, noi nu avem alternativă. În momentul în care gazul este sistat, va trebui să cumpărăm la un preț foarte mare de pe piețele internaționale”, mai spune oficialul de la Chișinău.
Referindu-se la funcționalitatea gazoductului Iași-Ungheni, Andrei Spînu spune că conducta nu poate oferi o soluție pentru toată R. Moldova, în special când consumul este foarte mare. ”Mă refer la lunile decembrie, ianuarie și februarie. Tehnic, cred că putem rezolva. În mod special, dacă luăm și alte măsuri precum ar fi economiile, trecerea Termoelectrica la păcură, atunci acele 5 mln de metri cubi de gaze ar asigura în întregime nevoile R. Moldova. În fiecare zi, la Chișinău ajung cisterne cu păcură pentru Termoelectrica. Au fost contractate sub 50 de mii de tone, iar toată cantitatea urmează să ajungă până la începutul lunii decembrie”, continuă vicepremierul Andrei Spînu.
La începutul săptămânii, Energocom a obținut licența de la ANRE România și poate cumpăra și vinde gaze naturale pe piața din România. Între timp Energocom a fost înregistrat pe Regional Booking Platform și poate accesa depozitele de stocare de gaze din Ucraina. „Săptămâna aceasta trebuie să înceapă procesul de stocare în Ucraina și România”.
Iar Moldelectrica a semnat un acord cu Transelectrica România pentru livrarea de urgență a energiei electrice în caz de necesitate. ”În cazul în care suntem deconectați de la energia electrică, avem acest contract și România ar putea să livreze în regim de urgență o anumită cantitate. Avem un contract de urgență și cu Ucraina. Cumva ne-am pregătit din toate punctele de vedere ca în cazul unei urgențe să putem avea energie electrică pentru cetățeni”, a conchis la RFI ministrul Infrastructurii și Dezvoltării de la Chișinău, Andrei Spînu.