Începând de luni, 24 octombrie, Republica Moldova are un deficit de energie. Anunțul a fost făcut de vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale de la Chișinău.
Potrivit oficialului, din cauza atacurilor Rusiei asupra sistemului electroenergetic al Ucrainei și a reducerii volumelor de gaz de către concernul rus Gazprom, Republica Moldova va avea un deficit de energie electrică. „Contractele comerciale semnate de compania de stat Energocom nu vor acoperi tot consumul între orele 07:00 și 23:00”, a precizat vicepremierul de la Chișinău.
În acest sens, Andrei Spînu a venit cu un nou apel către cetățenii Republicii Moldova, pe care i-a îndemnat să facă economii.
„Între aceste ore, în zilele următoare trebuie să facem tot posibilul să economisim cât mai mult. Fiecare dintre noi poate să ajute. Dacă vom acționa solidar și responsabil nu va fi nevoie să deconectăm pe nimeni. Mă adresez antreprenorilor și mediului de afaceri: deconectați iluminatul publicitar sau decorativ, schimbați orele de producere, utilizați generatoarele individuale acolo unde este posibil. Fiecare dintre dvs, așa cum ați construit afacerea, așa puteți acum contribui ca să trecem cu bine de această perioadă.
Luni nu sunt planificate deconectări. Ce vom face la Guvern:
– În zilele următoare vom identifica și semna contracte de livrare a energiei electrice cu alți furnizori;
– Moldovagaz a alocat mai mult gaz pentru MGRES (Centrala de la Cuciurgan – n. red) pentru ziua de mâine și vom identifica resurse și pentru zilele următoare;
– Vom adopta măsuri de economisire a energiei electrice;
Vă promit că voi reveni zilnic cu informații referitor la situația în care ne aflăm. Avem un singur obiectiv, să ținem țara conectată la resursele energetice. Putem reuși doar dacă vom acționa ca un tot întreg. Vă mulțumesc!”, a subliniat vicepremierul Republicii Moldova într-o postare publicată duminică seara pe Facebook.
Amintim că la sfârșitul săptămânii trecute așa-zisul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a declarat că Centrala de la Cuciurgan va livra doar 27% din necesarul de energie electrică pentru malul drept al Nistrului față de 70% conform contractului din cauza reducerii livrărilor de gaze naturale de către Gazprom. Ulterior, Întreprinderea de Stat „Moldelectrica” anunță stare de alertă pe piața energiei electrice din Republica Moldova.