Artiştii Doina şi Ion Aldea-Teodorovici au fost comemoraţi duminică la Cimitirul Central Ortodox de pe str. Armenească din Chişinău, dar și la Coșereni, locul tragicului accident rutier, în ziua când s-au împlinit 30 de ani de la trecerea lor în eternitate.
La Chișinău, la mormântul lor s-au adunat rude, prieteni, dar și oameni simpli care au vrut să aducă un omagiu celor „două inimi gemene”.
„Mă bucur că la 30 de ani de la trecerea lor în eternitate, Doina și Ion sunt o prezență vie printre noi. Cântecele lor sunt interpretate de cântăreți din diverse țări în cadrul Festivalului Internațional ,,Două inimi gemene. In memoriam Doina și Ion Aldea-Teodorovici”. Acum cinci ani, a plecat la Domnul și tatăl Doinei, soțul meu, scriitorul Gheorghe Marin, care-și duce somnul de veci alături de ei. Doina și Ion n-au rămas singuri, iar cântecele lor vor dăinui pe acest pământ. Ei sunt bucuria și durerea mea”, a subliniat mama Doinei Aldea-Teodorovici, Eugenia Marin, citată de Moldpres.
La rândul său, Cristofor Aldea-Teodorovici, fiul artiştilor, a afirmat că, deși părinții săi ne-au părăsit mult prea devreme, au reușit să facă foarte multe pentru neamul românesc.
„Toată acea încărcătură emoțională, latină, românească, până acum ne umple sufletele și important e s-o descoperim noi și copiii noștri. Le mulțumesc tuturor celor care astăzi îi primesc în sufletul lor”, a adăugat Cristi Aldea-Teodorovici.
De asemenea, și Organizația Studenților Basarabeni din București, alături de Federația Tinerilor Basarabeni, au adus și în acest an un omagiu marilor artiști printr-un eveniment solemn de comemorare.
„Ne-am adunat și în acest an la locul tragicului accident rutier, în localitatea Coșereni. Pentru a păstra mereu vie memoria celor doi mari artiști, am interpretat piesele lor, am ținut un minut de reculegere și am depus flori”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a OSB București.
Doina şi Ion Aldea-Teodorovici s-au stins din viață în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, într-un accident de circulație, în localitatea Coșereni, România, când mașina cu care se deplasau s-a răsturnat într-o curbă.