După o ședință organizată la biserica din localitate, comunitatea religioasă a Bisericii Acoperământul Maicii Domnului din satul Mămăiești, regiunea Cernăuți, a hotărât să sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie, „ca și restul lumii”, notează BucPress.
Despre acest fapt a povestit Hristina Marciuk, director adjunct al Departamentului de Dezvoltare Regională al Administrației Militare Regionale Cernăuți, pe pagina sa de Facebook.
„La întâlnirea sa, comunitatea a decis în unanimitate să treacă la Noul calendar Iulian (care este asemănător calendarului gregorian) și să sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie, ca și restul lumii”, se arată în postare, potrivit sursei citate.
Timp de secole, ucrainenii au sărbătorit Crăciunul pe 7 ianuarie, data la care s-a născut Iisus, conform calendarului iulian. Însă, în urma invaziei lui Vladimir Putin din februarie, Biserica Ortodoxă din Ucraina permite pentru prima dată congregaţiilor sale să sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie, într-o mişcare de îndepărtare de Rusia şi de apropiere de Occident.
În cadrul unei şedinţe a sinodului său din octombrie şi în urma unor solicitări, Mitropolia de Kiev a anunţat că parohiile pot ţine o slujbă religioasă completă pe 25, dacă doresc. Decizia vizează aproximativ 7.000 de biserici din întreaga ţară.
Într-un interviu acordat publicaţiei The Guardian, purtătorul de cuvânt al bisericii, arhiepiscopul Evstratiy Zoria a declarat că vor fi colectate date pentru a vedea câţi credincioşi au participat la slujbele de pe 25.