Lucrările tânărului sculptor basarabean Iulian Cristea pot fi văzute în cadrul unei expoziții din București, cu genericul „WILDERNESS, peisaje suprarealiste”. Evenimentul este organizat de Asociația pentru cultură și arte „Arbor”, potrivit MOLDPRES.
Președintele Asociației, Victoria Nagy-Vajda, a subliniat că expoziția este concepută ca o cercetare despre o lume abandonată, lipsită de prezența omului.
„Vorbim despre desene de grafică, instalații cu componente ready-made și sculptură, realizate în cadrul unui proces creativ în care impulsul e aleatoriu. În pustietatea consemnată fără premeditate de Iulian Cristea, spectatorul lumii reale va identifica forme amorfe de organisme, bizare pentru ochiul uman, alături de unele semne ale civilizației, sub forma unor construcții sau obiecte abandonate”, a precizat curatoarea expoziției, pentru sursa citată.
Expoziția lui Iulian Cristea încheie un an dedicat de Asociația „Arbor” promovării tinerelor talente originare din Republica Moldova. Calendarul evenimentelor a fost afectat de izbucnirea războiului din Ucrana. Astfel, pe lângă vernisajele tinerilor artiști basarabeni Daniel Cauia, Nadya Izosimova și Iulian Cristea, „Arbor” a organizat alte două expoziții care au luat pulsul istoriei: „Suflet rănit” a artistei din Ucraina, Olga Kovtun, o inițiativă în sprijinul artiștilor ucraineni, și „Rememorarea copilăriei, mărturiile deportaților basarabeni”, o călătorie documentar-istorică (organizată în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Moldovei) despre deportări.
Iulian Cristea (n. 1991, Republica Moldova) a studiat sculptura la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, la Universitatea Națională de Arte din București și la Universitatea de Arte Plastice din Saar, Saarbrücken, Germania. Este câștigătorul mai multor premii, obținute la concursuri naționale și internaționale, iar publicul îi cunoaște creația din mai multe expoziții personale și de grup organizate la Chișinău, București, Cluj-Napoca, Timișoara și Luxemburg.