Moțiunea simplă asupra politicilor Ministerului Justiției din Republica Moldova, depusă de deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, a fost respinsă de majoritatea parlamentară de la Chișinău.
În discursul său în fața deputaților, Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției de la Chișinău, a declarat că în spatele moțiunii ar sta un grup de hoți care au prejudiciat Republica Moldova și care se folosesc de instrumente democratice, inclusiv de deputați pentru a distruge democrația și a se salva de pușcărie.
Referindu-se la presupusele discuții publicate în urma spargerii contului său de Telegram, Sergiu Litvinenco le-a calificat drept un amalgam de adevăr, semi adevăr și minciună, menite să manipuleze și să creeze conținut propagandistic pentru televiziunile cumpărate de opoziția comunistă și socialistă.
La rândul lor, deputații comuniști și socialiști au criticat dur pretinsele discuții ale ministrului Sergiu Litvinenco apărute în spațiul public.
Reprezentanții opoziției pro-ruse de la Chișinău au cerut, printre altele, revizuirea concursurilor de ocupare a funcțiilor în sistemul judiciar și procuratură, a acțiunilor care vizează reforma justiției, dar și excluderea ministrului Sergiu Litvinenco din componența Consiliului Superior al Procurorilor.
După discursul ministrului Justiției de la Chișinău, întrebări, dezbateri și luări de cuvânt ale reprezentanților fracțiunilor parlamentare, majoritatea deputaților s-au pronunțat împotriva moțiunii, iar în favoarea acesteia au votat doar 25 de comuniști și socialiști.
Menționăm că moțiunea simplă a fost înaintată de parlamentarii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor pe 17 noiembrie 2022, la scurt timp după ce contul de telegram al ministrului Sergiu Litvinenco a fost spart, iar în spațiul public au apărut presupuse conversații ale oficialului. Aceasta este a doua moțiune simplă înaintată împotriva ministrului Justiției de la Chișinău.