În data de 6 martie, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava a avut loc prima audiere publică care să aducă în discuție tema cheltuirea fondurilor europene în zona transfrontalieră România – Ucraina – Republica Moldova. Acțiunea a fost organizată de grupul de inițiativă format din Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Asociația pentru Promovarea Economiei Cunoașterii Iași, Patronatul Județean al Întreprinderilor Mici și Mijlocii Iași, Asociația Oamenilor de Afaceri Iași precum și Asociația Studenților și Tinerilor Ingineri Politehniști Iași. Audierea publică i-a avut drept invitați pe reprezentanții Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava (BRCT), reprezentanții Autorității Comune de Management a programului Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova, dar și reprezentanți ai mediului de afaceri, ai universității sucevene, ai ONG-urilor, precum și autorități publice locale și județene.
Evenimentul a avut loc pentru prima dată la Suceava, având drept scop colectarea de soluții de la reprezentanții diverselor instituții și organizații care au beneficiat de fonduri nerambursabile prin intermediul Programului Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova. Acest program comun este un instrument financiar prin care este pusă în practică Politica de Vecinătate a Uniunii Europene, având obiectivul de a crea punți de legătură între cele trei state mai sus menționate, acestea colaborând în vederea susținerii și dezvoltării economiei locale, a problemelor de mediu înconjurător, dar și întărirea interacțiunii dintre comunitățile din zonele de frontieră.
Audierea publică organizată la Suceava a avut drept principal obiectiv analizarea și găsirea de noi soluții eficiente în vederea implementării simplificate a proiectelor comune. În cadrul evenimentului, lideri ai ONG-urilor din Suceava, Cernăuți, Odessa etc. au prezentat public depoziții prin care și-au argumentat opiniile și problemele întâlnite în accesarea fondurilor sau a implementării proiectelor. Astfel, printre depoziții s-a numărat și necesitatea de a crea noi proceduri (sau de a le simplifica pe cele vechi) care să asigure cheltuirea eficientă a finanțărilor, crearea de noi metodologii care să clarifice și să uniformizeze cerințele pentru toate cele trei state implicate. A fost adusă în discuție și existența anumitor discordanțe de ordin administrativ care împiedică îndeplinirea unor condiții importante din regulamentele apelurilor la proiecte. Alte subiecte au fost: dificultatea în ceea ce privește crearea de parteneriate între cele trei țări datorită deficiențelor lingvistice și a cunoștințelor de limbă engleză, întocmirea aplicațiilor la proiecte și pregătirea documentației necesare, dar și crearea de noi modalități de verificare a eligibilității cheltuielilor și uniformizarea sistemului de verificare pentru toate cele trei țări implicate în Programul comun.
Audierea publică s-a desfășurat transparent, colectând un număr considerabil de opinii atât de la depozanții prezenți în sală, cât și de la alți depozanți care au trimis documentele scrise, neavând posibilitatea deplasării și participării la eveniment.Sintetizarea soluțiilor prezentate în cadrul audierii se va regăsi într-un raport detaliat care va fi realizat de Comisia de Experți ai audierii publice și va fi disponibil opiniei publice ce va avea loc în următoarele 10 zile. Se preconizează organizarea altor audieri publice pe diferite teme atât la Suceava, cât și în alte orașe din cele trei țări, care să vină în ajutorul beneficiarilor fondurilor europene, dar și a populației din zonele de frontieră comună ale României, Ucrainei și Republicii Moldova.
Autor: Lilia Cazacu pentru InfoPrut