Contractul de furnizare a energiei electrice, în schimbul gazelor naturale destinate malului drept al Nistrului, semnat de compania de stat Energocom de la Chișinău și Centrala de la Cuciurgan a fost prelungit pentru luna ianuarie.
În acest sens, compania de stat din Republica Moldova a menționat că în luna ianuarie Chișinăul va procura mai mult curent din regiunea transnistreană.
„Cantitatea minimă ce urmează a fi procurată va constitui 251 mii MWh, iar cea maximă – 263 mii MWh, comparativ cu 204 mii MWh în decembrie 2022. Prețul de achiziție a energiei electrice rămâne neschimbat – 73 USD/MWh. Astfel, energia electrică procurată de la ЗАО «Mолдавская ГРЭС» pentru luna ianuarie va constitui 86% din necesarul de consum al malului drept al Nistrului, suplimentar la energia produsă din surse regenerabile și CET-uri”, a anunțat Energocom.
Totodată, Energocom a mai adăugat că „poartă negocieri și cu furnizori din România pentru a suplini necesarul de energie electrică”.
De cealaltă parte, așa-zisul minister al dezvoltării economice de la Tiraspol s-a lăudat, prin intermediul unui comunicat de presă, că în urma prelungirii acestui contract regiunea transnistreană va primi zilnic 5,7 milioane de metri cubi de gaze sau aceeași cantitate de care a beneficiat și în decembrie.
Amintim că, la începutul lunii decembrie, autoritățile de la Chișinău au semnat un contract de achiziție a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan, controlată de regimul separatist de la Tiraspol. Astfel, în schimbul energiei electrice, Chișinăul direcționează spre regiunea transnistreană tot volumul de gaz livrat Republicii Moldova de către Gazprom.