Generalul american în rezervă Ben Hodges, fost comandant al forțelor armate americane în Europa, a vorbit recent despre situația din Republica Moldova, subliniind că „rușii știu că dacă ajung în Republica Moldova, atunci riscul unei probleme cu România, ceea ce înseamnă tot NATO, ar fi devastator pentru Rusia”.
„Sunt sigur că le-ar plăcea să facă ceva la Chișinău (rușii – n.red.). Dacă nu ar fi opriți, dacă ar fi avut succes împotriva Ucrainei, sunt sigur că ar vrea să cucerească și R. Moldova. Sunt sigur că ar vrea să ia și Georgia. Belarus este și el în „meniu”. Este parte a eforturilor Rusiei”, a declarat Ben Hodges în cadrul unei emisiuni de la Digi24.
Generalul american a subliniat însă că, în ceea ce privește R. Moldova, riscul pentru Rusia este unul uriaș.
„Dar cred că și ei știu că dacă ajung în R. Moldova, atunci riscul unei probleme cu România, ceea ce înseamnă tot NATO, ar fi devastator pentru Rusia. România a făcut o treabă foarte bună să fie în stare de alertă, să fie atentă. Statul Major General al României s-a pregătit foarte bine. Nu am desconsiderat niciodată, dar cred că este puțin probabil ca Rusia să încerce ceva. Nu este niciun avantaj, sunt doar dezavantaje”, a adăugat Hodges.
El s-a declarat mândru de faptul că președintele SUA, Joe Biden, a mers la Kiev, „în primul rând”, subliniind că acesta a fost un mesaj extrem de puternic pentru Rusia.
„Ce mesaj a fost acest lucru pentru Kremlin! Că, la aproape un an de la începutul „operațiunii militare speciale”, președintele SUA a putut să meargă pe stradă, în miezul zilei, la Kiev. Sigur a fost o mare dezamăgire pentru președintele Rusiei. Iar a doua zi este la Varșovia, și, bineînțeles, vorbește cu toți omologii săi. Ca președintele Statelor Unite să vorbească de R. Moldova, într-un discurs prezidențial, indiferent de președinte, chiar și președintele României, cuvintele sunt alese în mod special… Sunt multe lucruri de spus. Faptul că președintele Statelor Unite ale Americii a vrut să arate importanța R. Moldova și să arate respect pentru R. Moldova a fost un lucru foarte, foarte important. Kremlinul cred că este îngrozit că președintele american a vorbit despre R. Moldova”, a mai spus generalul american.